Noul antrenor al echipei Astra Giurgiu, Bogdan Andone, a declarat că primul obiectiv pe care i l-a trasat conducerea clubului este calificarea formaţiei în play-off, apoi clasarea în primele trei echipe ale campionatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Primul obiectiv este accederea în play-off. Următorul obiectiv va fi accederea între primele trei echipe. Este un campionat extrem de echilibrat, multe meciuri se termină la egalitate, sunt jocuri destul de încinse, de echilibrate şi noi încercăm să acumulăm cât mai multe puncte. Important e să câştigăm, să începem cu dreptul, duminică. Din fericire, nu am niciun fel de probleme din acest punct de vedere (n.r. - implicarea patronului), aici lucrurile sunt foarte clare şi foarte simple. La FCSB a fost o experienţă utilă, mă bucur că am lucrat cu nişte jucători extraordinari şi din punct de vedere fotbalistic, şi din punct de vedere al caracterului şi cu siguranţă mă va ajuta pentru cariera mea viitoare. Aici sunt nişte băieţi care mă cunosc foarte bine, sunt şi nişte jucători noi pentru mine, important este să creăm un grup, să avem o atmosferă bună în sensul pozitiv, când e de muncă, e de muncă, când e de stat la o bere sau la un pahar de vin să nu fie niciun fel de problemă. Important este să avem o atmosferă de muncă, o atmosferă pozitivă la echipă. Avem un loc bun bine echilibrat şi valoric şi numeric, chiar suntem prea mulţi din punct de vedere numeric când aducem şi juniorii. Dar să ajungem cu bine în iarnă, să strângem puncte până atunci şi, dacă va fi nevoie, să aducem unul, doi jucători care să vină să ne mai aducă puţin echilibru sau un plus de valoare. Vorbesc cu Şumi (n.r. - Marius Şumudică) când ne permite timpul, o dată, de două ori, de trei ori pe săptămână, depinde şi de programul lui şi de al meu. Mi-a urat multă baftă", a declarat Andone, la Digi Sport. 

La Astra, lucrurile sunt clare în ceea ce priveşte executantul penaltiurilor: "Budescu este primul executant la penaltiuri. De când îl cunosc nu a ratat niciodată. El va executa dacă va fi pe teren, apoi vom vedea, sunt Alibec, Tamaş, Matei, Răduţ, sunt jucători cu experienţă, cu calitate, oricare dintre ei poate să execute şi nu îmi e teamă absolut deloc. Îmi doresc să se rezolve problema lui Gabi Enache. Deocamdată, nu este rezolvată, este un jucător pe care îl doresc, aduce un plus de vitalitate, de experienţă, de valoare, e un jucător care este util oricărei echipe."

Andone va debuta pe banca tehnică a echipei Astra Giurgiu, duminică, de la ora 17.45, în meciul din deplasare cu Sepsi Sfântu Gheorghe, din etapa a XIII-a a Ligii I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.