Grupul francez Renault şi-a redus joi estimările referitoare la vânzările şi profitul anului 2019, din cauza problemelor întâmpinate de producătorii auto la nivel mondial din cauza scăderii cererii pe unele pieţe majore, cum este cea din China, şi a tranziţiei costisitoare la automobile mai puţin poluante, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Renault, care a renunţat în luna iulie la promisiunea de a creşte în acest an veniturile calculate înainte de efectele valutare, a anunţat că vânzările din 2019 vor scădea probabil cu 3% - 4%.

”Din cauza unui mediu economic mai puţin favorabil comparativ cu aşteptările noastre şi într-un context în care condiţiile impuse de autorităţile de reglementare măresc costurile, grupul Renault îşi revizuieşte previziunile”, a anunţat compania.

Marja operaţională a grupului este prognozată la nivelul de 5%, sub obiectivul iniţial de 6%, potrivit Renault, care a adăugat că îşi reanalizează obiectivele pe termen mediu din planul strategic aferent perioadei 2017 - 2022, fără să ofere alte detalii.

Renault a anunţat că fluxul de capital liber ar putea să fie negativ la sfârşitul anului, deşi ar putea fi pozitiv în a doua jumătate a acestui an. În primele şase luni, fluxul de capital liber a fost de -716 milioane de euro.

Producătorii auto traversează o perioadă de încetinire a activităţilor şi sunt nevoiţi să respecte condiţiile mai stricte impuse de autorităţile de reglementare referitoare la emisii şi să investească în tehnologii noi, costisitoare.

Pentru trimestrul al treilea, Renault a anunţat că vânzările au scăzut cu 1,6%, la 11,3 miliarde de euro (12,6 miliarde dolari). La curs valutar constant şi fără efectul achiziţiilor şi al vâzărilor, declinul a fost de 1,4%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.