Trei diplomaţi americani au fost arestaţi - pentru o scurtă perioadă de timp - luni în Rusia, într-un oraş închis din Marele Nord, care a fost în august teatrul unui accident de natură nucleară în legătură cu testarea unor armamente secrete, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit agenţiilor ruse de presă Tass şi Interfax, care citează o sursă anonimă bine informată, cei trei diplomaţi americani au fost arestaţi luni, către ora locală 18.00 (şi ora României), la ieşirea din tren, în Gara din Severodvinsk, în Marele Nord rus.

Diplomaţilor li s-a refuzat intrarea - ca nevând autorizaţia necesară pentru a primi acces în acest oraş închis publicului -, după care au fost eliberaţi.

Este vorba despre trei ataşaţi, între care doi militari, de la Ambasada Statelor Unite în Rusia, porivit sursei citate de presa rusă.

Anumite oraşe ruse, mai ales cele implicate în activităţile militare şi nucleare, autorizează vizita unor străini doar în baza unor permise speciale.

”Diplomaţii americani efectuau o deplasare oficială şi au informat autorităăţile ruse cu privire la vizita lor”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat pentru AFP.

Ministerul rus de Externe a confirmat această informaţie într-un comunicat de presă preluat de agenţiile ruse.

”Confirmăm (...) că era vorba despre o călătorie oficială şi că ei au informat Ministerul rus al Apărării cu privire la intenţiile lor”, precizează ministerul. ”Numai că ei şi-au anunţat intenţia de a se duce la Arhanghelsk şi au plecat la Severodvinsk”, a adăugat ministerul.

”Evident, s-au rătăcit. Suntem pregătiţi să oferim ambasadei americane o hartă a Federaţiei ruse”, ironizează ministerul rus.

La Severodvinsk, un oraş cu 180.000 de locuitori, în care accesul are loc în baza unei autorizaţii speciale, se află şantiere navale care au construit cea mai mare parte a submarinelor sovietice.

Oraşul se află la aproximativ 30 de kilometri de baza militară în care a avut loc, la 8 august, o explozie de natură nucleară.

Autorităţile ruse au recunoscut după mai multe zile că explozia a avut legătură cu teste ale unor ”armamente noi”.

Cinci specialişti din cadrul agenţiei ruse Rosatom au murit în accident, care ar putea avea legătură, potrivit unor experţi, cu teste ale rachetelor de croazieră ”Burevestnik” - una dintre noile arme lăudate de preşedintele rus Vladimir Putin ca ”invincibile”.

Autorităţile ruse au negat, mai întîi, orice contaminare radioactivă, după care au recunoscut, câteva zile mai târziu, o scurtă creştere a nivelului radioactivităţii în regiune, de 16 ori mai mare decât nivelul normal, însă au dat asigurări că nu există niciun pericol la adresa populaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.