Donald Trump îşi apără aprig decizia de a retrage trupele americane din Siria, minimalizând ameninţarea la adresa forţelor kurde şi elogiind o incredibilă scrisoare adresată omologului turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lăudând o abordare ”strălucitoare din punct de vedere strategic”, miliardarul republican a respins pe rând argumentele numeroşilor săi critici în acest dosar, inclusiv din tabăra sa.

Şeful statului american s-a distanţat de conflictul în curs, cu numai câteva ore înaintea plecării vicepreşedintelui american Mike Pence la Ankara, unde speră să-i convingă pe turci să pună capăt invaziei în nordul Siriei împotriva kurzilor.

”Dacă Turcia pătrunde în Siria este o afacere între Turcia şi Siria, nu este o afacere între Turcia şi Statele Unite, aşa cum ar vrea mulţi oameni stupizi să vă facă să credeţi”, a tunat el.

O reuniune organizată la scurt timp după aceea cu liderii democraţi, la Casa Albă, a condus la o înfruntare aprigă, în care Donald Trump a catalogat-o pe Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, drept o ”politiciană de nivel inferior”.

”L-am văzut pe preşedinte cedând, este trist să o spunem”, a relatat Pelosi după întâlnire, în cursul căreia Trump şi-a lăudat, potrivit democraţilor, o scrisoare ”agresivă” trimisă lui Erdogan.

Scrisoarea respectivă, care a fost divulgată în presă la scurt timp după aceea, a provocat stupoare la Washington.

”Să găsim acordul bun”, sugerează Trump în această misivă a cărei autenticitate a fost confrimată pentru AFP. Datată la 9 octombrie, ea a fost trimisă preşedintelui turc în ziua în care acesta şi-a lansat trupele la asalt împotriva kurzilor, în nordul Siriei.

”Dumneavoastră nu doriţi să fiţi responsabil de masacrul a mii de persoane şi eu nu vreau să fiu responsabil de distrugerea economiei turce - ceea ce voi face (dacă este necesar)”, scrie preşedintele american.

”Istoria vă va judeca cu un ochi favorabil dacă acţionaţi în mod just şi uman. Ea vă va considera pentru totdeauna drept diavolul dacă se întâmplă ceva rău”, avertizează Trump, fără alte precizări.

”Nu faceţi pe durul! Nu faceţi pe idiotul!”, conchide locatarul Casei Albe. ”Vă voi suna mai târziu”.

”ASTA VREA AMERICA”

Retrăgându-se abrupt din Siria, Washingtonul nu riscă, oare, să lase Moscova să devină un actor şi mai omniprezent în Siria? ”Dacă Rusia ajută la protejarea kurzilor este un lucru bun, nu un lucru rău”, a răspuns Trump la această întrebare într-o conferinţă de presă.

Influentul senator republican Lindsey Graham consideră că este pe cale să facă ”cea mai mare greşeală a preşedinţiei sale”. ”Lindsey ar trebui să se concentreze asupra democraţilor-care-nu-fac-nimic”, a replicat el acestei întrăbări, îndemnând alesul cu care joacă golf cu regularitate să consacre mai mult timp alegătorilor săi din South Carolina decât geopoliticii în Orientul Mijlociu.

”Noi nu avem nevoie să fim angajaţi în războaie fără sfârşit, vom aduce militarii înapoi”, a subliniat el. ”Eu am câştigat alegerile pe această bază. Bine sau rău, asta e!”.

”Sunt pregătiti să pun pariu - instinctul meu politic mi-o spune - că asta vrea America!”.

Un argument revine în buclă de câteva zile pe buzele celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite: a venit timpul ca celelalte ţări - prietene sau inamice - să preia ştafeta luptei împotriva jihadiştilor din gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).

”Toată lumea detestă SI”, subliniază el. ”De ce să protejăm Siria, care nu este o ţară prietenă? De ce să le protejăm teritoriul?”.

Celor care subliniază că Statele Unite au o responsabilitate deosebită faţă de kurzi, care au luptat alături de americani împotriva jihadiştilor din SI, locatarul Casei Albe le răspunde că nu trebuie să se îngrijoreze şi să nu-i idealizeze.

KURZII ”NU SUNT ÎNGERI”

”Aceştia nu sunt îngeri, aceştia nu sunt îngeri”, a tunat el. ”Kurzii ştiu să se bată”, a adăugat el, afirmând că sunt ”mai în siguranţă azi”.

Apoi, într-o ieşire surprinzătoare din partea preşedintelui american, dar care va suna bine în urechea omologului său turc Recep Tayyip Erdogan, Trump a spus că Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care poartă o gherilă sângeroasă împotriva Turciei de mai multe decenii, este ”probabil” o ”ameninţare teroristă” mai mare ca SI.

Revendicând-şi sus şi tare opţiunea de a retrage trupele. Donald Trump a apreciat însă că nu i-a dat cu nimic lui Erdogan acordul său cu privire la ofensiva militară în nordul Siriei împotriva miliţiei kurde Unităţile Protecţiei Poporului (YPG), care se consideră aripa sriană a PKK.

”Eu nu i-am dat undă verde. Când spuneţi asta este foarte înşelător”, afrimă el, fără însă a elabora. ”Este inversul unei unde verzi. Mai întâi, noi aproape că n-avem militari acolo. Ei plecaseă, cea mai mare parte dintre ei”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.