Scriitorul pro-sârb Peter Handke, laureat al premiului Nobel pentru Literatură, agasat de întrebările jurnaliştilor, a anunţat că nu va mai comenta reacţiile provocate de distincţia care i-a fost acordată, potrivit Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O întâlnire prevăzută miercuri cu laureatul Nobel pentru Literatură pe 2019 şi jurnalişti a fost anulată, potrivit organizatorului. Scriitorul, a cărui distincţie a stârnit controverse în întreaga lume, a refuzat să mai răspundă întrebărilor cu privire la premiul care i-a fost acordat. 

Sosit marţi pentru a fi onorat de edilii locali din Carintia (sudul Austriei), autorul în vârstă de 76 de ani care locuieşte în apropiere de Paris, nu a fost încântat de faptul că reporterii austrieci l-au întrebat pe neaşteptate despre emoţia suscitată de distincţia sa în Bosnia, Kosovo şi în Albania. 

"Nu aud ca cineva să spună ceva care ar putea să-mi dea impresia că a citit ceva din ceea am scris sau să ştie ce am scris", a deplâns el, afirmând, potrivit televiziunii publice ORF, că-i detestă pe jurnaliştii care îi întrerup conversaţia. 

"Adresează mereu aceeaşi întrebare: îmi cer să reacţionez la reacţii. Eu sunt scriitor, mă trag din Tolstoi, din Homer, din Cervantes, lăsaţi-mă în pace şi nu mai puneţi acest gen de întrebări". 

Potrivit presei austriece, Handke a precizat că "niciodată" nu va mai răspunde întrebărilor ziariştilor, deoarece, deşi a primit premiul Nobel, niciun ziarist nu se interesează de literatură sau despre ceea ce a scris.

Mai multe voci s-au arătat indignate, după anunţul Academiei Suedeze, în Bosnia şi în Kosovo faţă de atribuirea Nobelului pentru Literatură austriacului Peter Hanke, denunţat ca un admirator al lui Slobodan Miloşevici şi un "negaţionist" al crimelor din timpul războaielor din fosta Iugoslavie.

În 2006, Handke a devenit un scriitor controversat pentru declaraţiile sale în favoarea Serbiei, ca urmare a războaielor care au însângerat fosta Iugoslavie. El a asistat la funeraliile fostului preşedinte sârb Slobodan Miloşevici, condamnat pentru crime de război contra umanităţii şi genocidului, şi care a murit în închisoare.

"Un admirator al lui Miloşevici, dublat de un negaţionist, primeşte Premiul Nobel pentru Literatură", a titrat cotidianul Koha Ditore din Kosovo.

Responsabil politic liberal din Sarajevo, Reuf Bajrovic şi-a arătat uimirea în faţa alegerii unui juriu care crede "că Handke este un excelent scriitor şi că susţinerea sa pentru Slobo (Miloşevici, preşedintele sârb în anii 1990) şi a genocidului face parte din marea sa operă".

Actorul bosniac Nermin Tulic, grav rănit în timpul asediului de la Sarajevo de către forţele sârbe (1992-1995, 11.000 de morţi), a comentat această decizie publicând pe contul de Twitter un emoticon care vomită. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.