Fostul consilier în probleme de securitate naţională John Bolton s-a alarmat cu privire la presiuni exercitate de Casa Albă asupra Ucrainei cu scopul ca Kievul să ancheteze cu privire la fostul vicepreşedinte american Joe Biden şi i-a cerut lui Fiona Hill, una dintre colaboratoarele sale, să sesizeze jurişti ai preşedinţiei, a declarat aceasta din urmă într-o audiere în Congres, dezvăluie presa americană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Însărcinată până în august cu Rusia şi Ucraina în cadrul Consiliului de Securitate Naţională (NSC), o structură care-l asistă pe preşedintele american în afacerile internaţionale, Fiona Hill a fost audiată luni - timp de zece ore - în comisiile Camerei Reprezentanţilor care anchetează în vederea unei destituiri a lui Donald Trump.

The New York Times (NYT) şi NBC News dezvăluie că Fiona Hill a declarat în această audiere - cu uşile închise - că John Bolton îl considera pe Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Trump ”ca pe o grenadă fără cui gata să arunce în aer pe toată lumea”.

Rudy Giulani se află în centrul scandalului ucrainean, în care locatarul Casei Albe este anchetat într-o procedură explozivă de destituire.

”MANEVRE DE MICI TRAFICANŢI DE DROGURI”

Giuliani a fost însărcinat să ceară Kievului să găsească elemente compromiţătoare cu privire la Joe Biden, posibilul adversar democrat al miliardarului republican în alegerile prezidenţiale din 2020 şi cu privire la fiul acestuia, Hunter Biden, care a făcut parte din Consiliul de Administraţie al grupului ucrainean în domeniul gazelor naturale Burisma.

NYT, care citează elemente din depoziţia lui Fiona Hill, dezvăluie că John Bolton ar fi spus în cursul unor deliberări interne că ”eu nu particip la manevre de mici traficanţi de droguri în care se cufundă Rudy şi (Mick) Mulvaney”, secretarul general al Casei Albe.

John Bolton, care a fost demis din funcţie luna trecută, i-ar fi cerut lui Fiona Hill să contacteze un jurist de la NSC pentru a-i prezenta aceste fapte.

Audierea lui Fiona Hill pare să aducă noi elemente de acuzare în ancheta pe care democraţii au lansat-o în vederea constituirii dosarului inculpării solemne (impeachment) a lui Trump.

Locatarul Casei Albe este suspectat de faptulm că a vrut să exercite presiuni asupra omologului său ucrainean Volodimir Zelenski cu scopul de a obţine informaţii compromiţătoare despre Joe Biden şi familia acestuia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.