Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi nominalizarea liderului PNL Ludovic Orban pentru postul de premier, precizând că guvernul va avea un mandat scurt. Ludovic Orban, prezent alături de preşedinte la declaraţia de presă, a dat asigurări că va pune toată experienţa, toată energia în slujba interesului public. Orban trebuie să prezinte în 10 zile lista Guvernului pentru a obţine votul de învestitură al Parlamentului. La final, Preşedintele i-a urat inspiraţie şi succes. Decretul prin care Ludovic Orban a fost desemnat de preşedintele Klaus Iohannis drept candidat la funcţia de premier a fost publicat, marţi seară, în Monitorul Oficial. Premierul desemnat a afirmat, marţi seară, că PNL are pregătită o structură guvernamentală cu 15 ministere, dar că prin negocieri se poate ajunge la 16, dacă şi alte partide intră cu oameni în noul Executiv. "Vrem oameni integri, fără probleme morale în cariera lor, cu experienţă în domeniul respectiv şi să vină cu soluţii pe această perioadă", a spus Orban. Orban a spus că are un calendar pentru formarea noului Guvern şi că urmează consultări cu partidele, apoi cu societatea civilă, după care marţi şi miercuri va fi runda finală de negocieri cu formaţiunile politice. Cât priveşte alegerile anticipate, Orban a spus, la Digi 24, că PNL este de acord cu o asemenea variantă, precizând că nu poţi arunca ţara în criză dacă nu există un acord ferm susţinut de partidele politice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI BIOGRAFIE: Ludovic Orban, pe cale să devină premier, după ce a deţinut o serie de funcţii alese sau numite din partea partidului
CITEȘTE ȘI Decretul prin care Ludovic Orban a fost desemnat premier, publicat în Monitorul Oficial

UPDATE - Orban: Runda finală de negociere va fi marţi-miercuri, practic să decidem cu fiecare partid

Premierul desemnat Ludovic Orban a spus că are un calendar pentru formarea noului Guvern şi că urmează consultări cu partidele, apoi cu societatea civilă, după care marţi şi miercuri va fi runda finală de negocieri cu formaţiunile politice.

"Avem un calendar. Va fi prima rundă de consultări politice, va fi şi o consultare a societăţii civile, pe fiecare domeniu în parte, cu patronatele, asociaţiile profesionale, cu sindicatele. Numele vor fi date după finalizarea negocierilor politice, iar runda finală de negociere va fi marţi-miercuri, practic să decidem cu fiecare partid în parte“, a spus Orban la Digi24.

El a adăugat că porneşte deschis şi onest la aceste discuţii şi că vrea să facă un parteneriat care să stabilizeze situaţia şi să repare stricăciunile.

"Oricine ne sprijină în acest demers va avea de câştigat, nu va avea de pierdut. Oricine se cramponează de menţinerea la putere a PSD-ului nelegitim, căzut prin moţiune de cenzură, face rău imens României şi va pierde clar din punct de vedere electoral“, a mai spus Ludovic Orban.

UPDATE - Orban, despre miniştri: Vrem oameni integri, fără probleme morale în cariera lor, cu experienţă în domeniul respectiv şi să vină cu soluţii pe această perioadă

"Noi avem pregătită o structură de 15 ministere, putem ajunge la 16 maxim. Vor fi negociate, este vorba de chestiunea participării altor partide la guvernare, dacă vin cu miniştri, dacă vor altă formă. Se va discuta şi programul de guvernare. Evident că discutăm toate numele de miniştri. Dacă se stabileşte distribuţia portofoliilor, fiecare partid va prezenta propriile propuneri. Vrem oameni integri, fără probleme morale în cariera lor, cu experienţă în domeniul respectiv şi să vină cu soluţii pe această perioadă“, a explicat Ludovic Orban.

Premierul desemnat consideră că în primul rând noul guvern trebuie să repare stricăciunile provocate economiei şI mediul de afaceri şi să pună bazele reformelor care trebuie făcute ulterior.

În privinţa alegerilor anticipate, premierul desemnat a amintit că PNL, dar şi preşedintele Iohannis sunt susţinători ai acestui demers, adăugând însă nu poţi arunca ţara în criză.

Orban, nominalizat pentru funcţia de premier de Iohannis

”Am decis să desemnez următorul prim-ministru în persoana domnului Ludivic Orban, preşedinte PNL, cel mai mare partid din Opoziţie, promotorul principal al moţiunii. Aşa este democratic corect, aşa se va întâmpla”, a declarat preşedintele.

Iohannis a trecut în revistă evenimentele care au avut loc de la momentul adoptării moţiunii de cenzură.

”Acum puţine zile a trecut moţiunea de cenzură şi a căzut Guvernul şi este foarte bine, fiindcă PSD din 2017 a avut trei guverne care au dăunat grav României. PSD a inhibat dezvoltarea României şi ne-a ţinut pe loc. Acest lucru a fost constatat de toate partidele din opoziţie şi a fost posibilă moţiunea care a fost un real succes pentru opoziţie. După consultări, am tras concluzia pe care am spus-o şi după prima rundă, că se conturează un guvern în jurul PNL. Repet: PNL a fost singurul care a venit la consutări şi a spus direct, chiar dacă e dificil, că este dispus să-şi asume guvernarea în tranziţie”, a declarat şeful statului.
 
El a  precizat că Guvernul care va fi instalat va avea un mandat scurt, până la alegerile parlamentare.
 
”Repet: personal, cred că alegerile anticipate sunt o soluţie bună, dar nu acum, cu Guvernul Dăncilă interimar. Fiecare zi cu acest guvern eşuat este pierdută pentru România”, a subliniat Iohannis, care şi-a exprimat speranţa ca toţi să înţeleagă că suntem în criză politică şi, cu cât mai repede se ajunge la o soluţie, cu atât mai bine.
 
Trebuie instalat repede noul guvern pentru: alegerile prezidenţiale, elaborarea bugetului pentru 2020, închiderea bugetului 2019, consideră preşedintele.
 
”Multe alte lucruri aştept de la Guvernul Orban. Am discutat mult în zilele care au trecut şi ce trebuie şi ce poate să facă Guvernul. Situaţia nu va fi simplă deloc, pentru că Opoziţia în Parlament este cât am văzut. Va fi greu de discutat proiecte complicate, ca Legea bugetului. Am toată încrederea că Guvernul Orban se va ocupa la modul cel mai serios de rezolvarea tuturor chestiunilor importante. ”, a subliniat Klaus Iohannis.

Ludovic Orban, prrezent lângă Klaus Iohannis în timpul declaraţiei de presă, a afirmat: ”Vă mulţumesc pentru încrederea acordată pentru a forma un guvern într-o perioadă dificilă pentru România. Garantez că voi pune toată experienţa, toată energia în slujba interesului public”.

Proiectele anunţate de Orban sunt: refacerea echilibrelor economice, restructurarea amplă a aparatului guvernamental, readucerea competenţei şi profesionalismului în funcţionarea instituţiilor şi digitalizarea administraţiei, acordarea unei atenţii serioase a obiectivelor de investiţii, în transport, sănătate, educaţie şi celelalte, consolidarea parcursului european al României, în conformitate cu pactul pe care PNL l-a semnat la iniţiativa preşedintelui şi respectarea tuturor rigorilor statului de drept, respectarea libertăţilor cetăţenilor, respectarea justiţiei, readucerea instituţiior în slujba cetăţeanului.

”Am încredere în toţi partenerii care au fost alături de noi şi sunt convins că vom găsi discernământ, deschidere şi interes pentru servirea cetăţeanului pentru că orice zi în întârzierea înseamnă menţirenea PSD la putere”, a subliniat Orban.
 
Preşedntele i-a urat succes şi inspiraţie în formarea Guvernului.
”Îi doresc premierului desemnat mult succes, inspiraţie în formarea guvernului şi în negocierea voturilor pentru învestitură!”, a spus preşedintele.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.