Patru femei devenite ”faţa jihadului feminin”, între care Ornella Gilligmann şi Inès Madani, care au încercat să detoneze o maşină în apropiere de Catedrala Notre-Dame în septembrie 2016 au fst condamnate luni, la Paris, la pedepse de până la 30de ani de închisoare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După mai bine de şase ore de deliberări, Curtea cu juraţi specială, alcătuită doar din magistraţi şi nu din juraţi, a pronunţat un verdict aproape identic cererilor parchetului. Curtea nu a menţionat însă o perioadă de siguranţă.

Ornella Gilligmann, mamă a trei copii, condamnată la 25 de ani de închisoare, a izbucnit în lacrimi, în boxa acuzaţilor, la citirea verdictului, iar Inès Madani, în vârstă de 22 de ani, a rămas impasibilă la pronunţarea pedepsei sale de 30 de ani de închisoare.

”Ea este înmărmurită”, a declarat pentru presă avocatul ultimeia, Laurent Pasquet-Marinacce. "Este o pedeapsă excesiv de dură”, a denunţat el. ”Este o hotărâre care să fie un exemplu, care nu are legătură cu personalitatea acestei tinere şi gravitatea faptelor, nu există morţi şi răniţi”. Avocatul a evocat ”evident” un apel.

Împreună cu celalalte acuzate, ele cu devenit, potrivit avocaţilor generali, ”faţa jihadului feminin”. În acest doasr, care a dezvăluit rolul activ al femeilor în jihad, patru dintre cele cinci femei judecate riscau închisoarea pe viaţă.

În prezent cu vârste cuprinse între 22 şi 42 de ani, acuzatele sunt suspectate că au vrut să lanseze atacuri teroriste, dând curs îndemnurilor lui Rachid Kassim, un propagandist al grupării Statul Islamic (SI) şi cel care a inspirat cu câteva săptămâni mai înainte asasinarea unui poliţist şi soţiei acestuia la Magnanville (Yvelines).

Inès Madani şi Ornella Gilligmann au încercat să doteneze o maşină plină cu butelii de gaz, în noaptea de 3 spre 4 septembrie 2016, în faţa restaurantelor situate în apropiere de Notre-Dame, la Paris, înercând să o incendieze cu motorină. Numai alegerea acestui carburant - care ia foc greu - a permis evitarea exploziei.

După eşecul acestui atentat, Inès Madani s-a refugiat în apartamentul lui Amel Sakaou, à Boussy-Saint-Antoine (Essonne). Celor două li s-a alăturat Sarah Hervouët, originară din sudul Franţei.

Ştiind că erau urmărite, cele trei femei au părăsit în pripă apartamentul la 8 septembrie, înarmate cu cuţite de bucătărie. În parcare, Sarah Hervouët l-a lovit cu cuţitul pe un poliţist în civil dela DGSI. Inès Madani a fugit către un poliţist, care a rănit-o, prin împuşcare, la picioare.

Sarah Hervouët a fost condamnată la 20 de ani de închisoare, la fel ca Amel Sakaou, care a refuzat să asiste la proces, în toate cele trei săptămâni de audieri.

”M-AM PURTAT CEL MAI RĂU”

Samia Chalel, acuzată de faptul că a ajutat-o pe Inès Madani să găsească un loc în care să se refugieze după atentatul ratat, a fost condamnată la cinci ani de închisoare - dintre care unul cu suspendare.

”Eu m-am purtat cel mai rău”, a declarat luni Inès Madani, condamnată în aprilie la opt ani de închisoare cu privire la fapte mai vechi, care au dezvăluit rolul său de mentoră pe lângă aspirante la jihadism. ”Aveam doar planuri de a ucide la acea vreme. Astăzi am planuri de viaţă”, a spus ea.

”Cer iertare şi voi cere iertare toată viaţa mea tuturor celor care au fost victime ale terorismului”, a declarat Ornella Gilligmann, declarându-se emoţionată ”ruşinată”.

Aceste declaraţii nu i-au convins deloc pe avocaţii părţilor civile. ”Oamenii care cred în deradicalizarea acestor femei se înşală. Am văzut, prin atitudunea lor, că ele sunt în plină revendicare”, a declarat Laurent-Franck Liénard, avocatul poliţiştilor. Ele au ”o voinţă veritabilă de a ucide în numele unei ideologii delirante”.

Rachid Kassim, care ar fi fost ucis în Irak în 2017, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Mohamed Aberouz, care urma să se căsătorească cu Sarah Hervouët şi care a fost judecat cu privire la ”nedenunţarea crimei”, a fost condamnat la trei ani de închisoare. El este inculpat şi în dosarul de la Magnanville.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.