Liderul PMP Eugen Tomac afirmă că a răspuns luni invitaţiei preşedintelui Klaus Iohannis la discuţii pe tema situaţiei politice. iar preşedintele a transmis că marţi va nominaliza premierul. La rândul său, preşedintele PMP a prezentat condiţiile pentru susţiberea Guvernului în Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am răspuns astăzi invitaţiei Preşedintelui Klaus Iohannis de a avea, la Palatul Cotroceni, o discuţie pe marginea situaţiei politice din ţară. După analiza ultimelor evenimente, preşedintele ne-a informat că mâine va face desemnarea prim-ministrului României”, anunţă Tomac.

El afirmă că a reiterat, cu această ocazie, priorităţile PMP în perspectiva susţinerii noului guvern: revenirea la alegerea primarilor în două tururi, necesitatea de a reduce numărul de parlamentari la 300 sau înfiinţarea unui Minister pentru Relaţia cu R. Moldova.

Discuţiile privitoare la viitorul cabinet de miniştri se vor purta împreună cu premierul desemnat, precizează preşedintele PMP.

”România are nevoie de un guvern în funcţie cât mai curând! Altfel, criza politică va continua să afecteze instituţiile statului până după alegerile prezidenţiale”, conchide Eugen Tomac.

Preşedintele Iohannis a avut vineri consultări cu partidele parlamentare pe tema noului Guvern, iar la finalul consultărilor a anunţat că acestea vor continua în formulă restrânsă şi că luni sau marţi va face public numele premierului. De asemenea, preşedintele a menţioat că se conturează un Cabinet PNL sau coagulat în jurul PNL. Ludovic Orban este premierul susţinut de PNL, fapt afirmat de liderul liberal inclusiv la ieşirea de la discuţiile cu şeful statului. Luni, preşedintele a avut noi consultări, fiind invitat,m printre alţii, şi liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, iar marţi sunt aşteptate noi discuţii.

Fiecare dintre partidele care au fost prezente la Cotroceni impune condiţii pentru susţinerea Cabinetului, iar PSD afirmat luni că nu va vota guvernul.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.