Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat cluburile Dinamo şi FCSB în urma incidentelor produse la meciul de sâmbătă, din etapa a XII-a a Ligii I, informează lpf.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În baza art. 82.2. şi 3.a şi c., raportat la art. 83.2.d din RD, se sancţionează clubul FC Dinamo cu o penalitate sportivă de 10.000 lei; În baza art. 83.7 din RD, cu aplicarea art. 12, 14 bis şi 15 din RD, se sancţionează clubul FC FCSB cu avertisment şi o penalitate sportivă de 5.000 lei", informează lpf.ro.

FCSB a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu, pe Arena Naţională, cu rivala Dinamo, în etapa a XII-a a Ligii I. Partida a fost întreruptă zece minute în prima repriză din cauza incidentelor. Au marcat: Coman '28 / Ciobotariu '9.

Derbiul a fost întrerupt în minutul 33, din cauza unor incidente şi s-a reluat după aproximativ zece minute. La un corner pe care urma să-l execute de pe partea stângă Florinel Coman, fanii dinamovişti au aruncat cu obiecte în teren şi au scandat injurii rasiste şi xenofobe la adresa jucătorului FCSB, respectiv la adresa abitrului Istvan Kovacs. Galeria dinamovistă a scandat: "Ţiganule" şi "Afară cu ungurii din ţară". Kovacs a trimis jucătorii la cabine şi meciul a fost oprit circa zece minute. Arbitrul de centru a fost şi el lovit de un obiect venit din peluza dinamovistă.

După aproximativ 10 minute de la terminarea partidei, mai mulţi suporteri FCSB şi dinamovişti au intrat pe suprafaţa de joc, între aceştia iscându-se o altercaţie fizică. În primă faza a intervenit firma de securitate contractată de organizator, după care au intervenit jandarmii, suporterii fiind îndepărtaţi de pe suprafaţa de joc. În urma acestui incident, şase persoane au fost identificate de jandarmi şi sancţionate cu câte 500 de lei fiecare şi interzicerea accesului de a mai participa la partide de fotbal, pe o perioadă de un an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.