Toate cele 555 de agenţiei de turism Thomas Cook, intrată în faliment în luna septembrie, vor putea fi cumpărate de agenţia independentă de turism Hays Travel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această achiziţie ar putea salva 2.500 de locuri de muncă, potrivit BBC. Hays, cu sediul în oraşul britanic Sunderland, ar avea în plan redeschiderea rapidă agenţiilor, sub propriul brand.

Hays a oferit deja locuri de muncă pentru 600 dintre angajaţii Thomas Cook şi are în plan să mai facă angajări, pe fondul unei extinderi rapide. Această achiziţie este una foarte importantă pentru Hays, în contextul în care agenţia are, în prezent, circa 190 de unităţi în Marea Britanie.

Agenţia are circa 1900 de angajaţi, iar anul trecut a înregistrat vânzări de 379 milioane lire sterline (422 milioane euro) şi un profit de 10 milioane lire sterline (11,1 milioane euro).

Aproximativ 600.000 de turişti au rămas blocaţi, la finalul lunii septembrie, în urma falimentului Thomas Cook, cel mai vechi operator de călătorii din lume, care a dus la declanşarea celei mai mari operaţiuni de repatriere pe timp de pace din istoria Marii Britanii.

Unii analişti au atras atenţia că Thomas Cook a avut dificultăţi de adaptare la schimbările pieţei, parţial din cauza unor datorii de 2,1 miliarde de dolari, acumulate printr-o serie de tranzacţii nereuşite. Compania a fost nevoită să vândă trei milioane de vacanţe pe an numai pentru a acoperi plata dobânzilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.