Preşedintele republican Donald Trump a atacat-o pe preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, apreciind că ar fi vinovată de trădare, deoarece ar avea cunoştinţă de o declaraţie a unui reprezentant democrat pe care locatarul Casei Albe o consideră frauduloasă, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nancy Pelosi ştie toate numeroasele minciuni şi fraude masive comise în Congres şi în faţa poporului american” de către Adam Schiff, preşedintele democrat al Comisiei Informaţiilor din Camera Reprezentanţilor, care anchetează în vederea destituirii sale, a scris duminică pe Twitter Trump.

Şeful statului american l-a acuzat lunea trecută pe Schiff de trădare şi a sugerat să fie arestat.

Trei comisii din cadrul Camerei inferioare a Congresului, controlată de democraţi, au anunţat vineri că au somat Casa Albă să le transmită documente cu privire la o convorbire telefonică între Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în iulie, aflată în centrul anchetei destituirii.

Un al doilea avertizor de integritate s-a declarat pregătit să fie audiat cu privire la încercarea lui Trump de a-l convinge pe Zelenski să deschidă o anchetă cu privire la Joe Biden, favorit în alegerile primare democrate în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2020, şi la fiul acestuia, Hunter Biden, au anunţat duminică avocaţii săi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.