Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a anunţat joi, într-un mesaj postat pe Twitter, că nu nu este convins de propunerea lui Boris Johnson cu privire la Brexit, după ce a discutat la telefon cu şeful Guvernului de la Londra, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi rămânem deschişi, dar tot nu suntem convinşi”, a scris Tusk pe Twitter.

Preşedintele Consiliului a discutat, de asemenea, cu premierul irlandez Leo Varadkar, căruia i-a transmis că Uniunea Europeană UE ”susţine Irlanda deplin”.

Aceasta este prima reacţie a lui Tusk faţă de planul lui Johnson, dezvăluit miercuri, într-o încercare de a ajunge la un acord cu UE şi a evita un divorţ brutal la sfârşitul lunii.

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a apreciat miercuri că propunerea britanică conţine ”puncte problematice”.

Planul lui Boris Johnson prevede ca irlanda de Nord să părăsească Uniunea Vamală europeană, la fel ca restul Regatului Unit, dar ca provincia britanică să continue să aplice reglementările europene în domeniul circulaţiei bunurilor, inclusiv agroalimentare, prin crearea unei ”zone de reglementare” pe insula irlandeză, sub rezerva acordului Parlamentului şi Executivului nord-irlandeze.

Comisia Europeană (CE) a subliniat că Londrei îi revine să rezolve ”punctele problematice” semnalate de UE cu privire la proiectul briatnic. ”Rămâne treabă de făcut. Dar această treabă trebuie să fie făcută de către regatul Unit şi nu invers”, a declarat Natasha Bertaud pentru presă la Bruxelles.

Parlamentul European (PE) - care urmează să valideze un eventual acord - a respins de asemenea proiectul lui Johnson.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.