Microsoft a anunţat că va lansa anul viitor primul său telefon, după “pauza” survenită insuccesului înregistrat de Windows Phone.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primul dispozitiv mobil Microsoft, după mai mulţi ani, va fi totodată, în 2020 când va intra pe piaţă, şi primul telefon pliabil al companiei.

Surprinzător şi nu prea, revenirea companiei care a trebuit să renunţe la Windows Phone se face cu ajutorul unuia dintre principalii concurenţi de altădată: Android.

Surface Neo va avea două ecrane de 5,8 inch care pot face o rotaţie completă, formând o tabletă cu un ecran de 8,3 inch.

Dispozitivul poate rula câte o aplicaţie pe fiecare ecran sau o singură aplicaţie pe ambele ecrane. De asemenea, unul din cele două ecrane poate deveni tastatură atunci când dispoizitivul este ţinut asemenea unui laptop.

Microsoft a modificat în mare măsură elementele grafice ale interfeţei, astfel că aceasta a ajuns să semene foarte puţin cu Android-ul original.

Surface Neo va avea la bază chipset-ul Snapdragon 855, ceea ce ar putea fi problemă de imagine şi nu numai, ţinând cont că Qualcomm a mai lansat deja o versiune şi că până îşi va lansa Microsoft noul device vor mai apărea probabil alte două generaţii.

Dacă nu apar probleme între timp, Surface Neo va intra pe piaţă peste mai bine de un an, în perioada sărbătorilor de iarnă ale anului următor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.