Cântăreţul Ed Sheeran a câştigat prin firma sa 17,1 milioane de lire sterline în 2018, adică 47.000 de lire sterline pe zi, potrivit site-ului nme.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Documente recente de la Ed Sheeran Limited au dezvăluit că firma a avut un venit de 32,6 milioane de lire sterline în 2018, înainte de achitarea taxelor de 23 de milioane de lire sterline. 

Suma este cu 4 milioane de lire sterline mai mică decât suma câştigată în 2017, dar mai mare cu 13 milioane de lire sterline faţă de câştigurile din 2016. 

În raportul anual, datat 31 decembrie 2018, Sheeran a precizat că veniturile nete ale companiei au fost de 9,7 milioane de lire sterline - o creştere de peste 2 milioane de lire sterline faţă de anul precedent. 

Ed Sheeran, născut pe 17 februarie 1991, în Halifax (Anglia), a lansat trei albume de studio, 14 EP-uri şi 24 de single-uri solo şi 11 în colaborare cu alţi artişti, dar şi peste 25 de videoclipuri muzicale.

Cântăreţul englez şi-a lansat cel de-al treilea album din carieră, „÷ (Divide)”, pe 3 martie 2017. Albumul se află de 106 săptămâni în topul Billboard 200, unde s-a clasat în top 10 timp de 57 de săptămâni.

El a devenit primul artist din istorie care a ocupat primele două locuri în topul single-urilor din Marea Britanie cu două piese noi, „Shape of You” (dublu certificat „diamant”) şi „Castle On The Hill”, dar şi cel mai ascultat cântăreţ pe Spotify.

Ed Sheeran a fost desemnat de Federaţia Internaţională a Industriei Fonografice (IFPI) drept cel mai bine vândut artist al anului 2017.

La gala premiilor Billboard 2018, Ed Sheeran a primit cinci trofee - la categoriile „Top Artist”, unde i-a învins pe Drake, Kendrick Lamar, Bruno Mars şi Taylor Swift, „Top Male Artist”, „Top Hot 100 Artist”, „Top Songs Sales Artist” şi „Top Radio Songs Artist”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.