Utilizatorii noilor telefoane Mate 30 ale Huawei Technologies au pierdut accesul la instalarea manuală a aplicaţiilor Android ale Google, arată un articol Bloomberg, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit articolului, cercetătorul în domeniul securităţii John Wu a explicat pe blogul său modul în care utilizatorii telefoanelor Mate 30 Pro puteau să descarce şi să instaleze manual aplicaţii Google, în pofida interdicţiei americane ca Huawei să folosească software sau componente din SUA.

În urma acestor informaţii, dispozitivele Mate 30, concepute să funcţioneze pe reţele 5G, au pierdut accesul la instalarea de aplicaţii Android, au spus mai mulţi experţi.

Mate 30, lansat luna trecută, este primul telefon flagship introdus de Huawei pe piaţă de când administraţia Trump a inclus compania pe o listă neagră, la jumătatea lunii mai. Trump acuză Huawei că este implicată în activităţi care pun în pericol securitatea naţională a Statelor Unite, acuzaţie respinsă de compania chineză.

Wu a descris în postarea sa o metodă de instalare a serviciilor Google pe telefoanele noi ale Huawei, pe baza unei interfaţe de programare a aplicaţiilor pentru managementul dispozitivelor mobile, sau MDM API.

“Cu toate că această <uşă din spate> necesită accesul utilizatorilor, aplicaţia de instalare, care este semnată cu un certificat special de către Huawei, dispune de privilegii nemaiîntâlnite în sistemele Android standard”, a scris expertul.

“Cadrul sistemului de operare instalat de Huawei are o <uşă din spate> care permite ca unele aplicaţii să fie semnalate ca aplicaţii de sistem, chiar dacă nu există pe partiţiile read-only”, a arătat Wu.

Acest proces a permis ca telefoanele Mate 30 să poată instala aplicaţii populare precum Google Maps şi Gmail, care în mod normal nu ar fi fost permise”, a relatat Bloomberg.

O aplicaţie uşor de utilizat care permite instalarea de aplicaţii şi servicii Google pe telefoanele  Mate 30 Pro, numită LZPlay, a fost lansată odată cu lansarea dispozitivelor, dar a dispărut după postarea lui Wu. Numai Google poate face schimbarea respectivă, prin intermediul controlului anti-abuz SafetyNet, potrivit articolului.

Reprezentanţii Google şi Huawei nu au răspuns imediat solicitării de comentarii din partea Reuters.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.