China a inaugurat miercuri un aeroport uriaş la Beijing, Beijing Daxing Airport, care va concura serios aeroportul Hartsfield-Jackson din Atlanta, cel mai aglomerat din lume începând din 1998, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Beijing Daxing Airport este al doilea aeroport din Beijing şi, când va ajunge la capacitate maximă, în următorii câţiva ani, va fi tranzitat de 100 de milioane de pasageri pe an.

Asociaţia pentru Transporturi Aeriene Internaţionale anticipează ca regiunea Asia Pacific să fie principalul motor de creştere a cererii din partea pasagerilor aerieni în următorii 20 de ani, până în 2035.

Mai exact, China va înlocui Statele Unite ca cea mai mare piaţă aviatică din lume în următorii cinci ani, anticipează asociaţia. Piaţa este definită ca traficul către şi dinspre ţară, precum şi în funcţie de zborurile interne.

Cea mai mare parte a creşterii călătoriilor aeriene chineze a avut loc în ultimii 30 de ani, de când guvernul a început măsurile de reducere a controlului statului în economie şi şi-a deschis piaţa pentru străini.

În 1974, cele mai vechi date deţinute de Banca Mondială, doar 710.000 de pasageri călătoreau pe calea aerului în China. Numărul acestora a crescut la 11,1 milioane în 1989 şi la 611,4 milioane în 2018, arată datele băncii.

Actualul aeroport Beijing Capital International Airport a fost deschis în 1958 şi deţine deja titlul de al doilea mare aeroport din lume în funcţie de numărul de pasageri, potrivit Consiliul Internaţional al Aeroporturilor.

Numărul pasagerilor care au tranzitat Beijing Capital a crescut în 2018 cu 5,4%, la 101 milioane, comparativ cu anul precedent. Traficul pe aeroportul din Atlanta a crescut în aceeaşi perioadă cu 3,3%, la 107 milioane  de pasageri.

Daxing International Airport a fost construit pentru a extinde capacitatea capitalei pentru vizitatori şi a atenua presiunea existentă pe aeroportul actual.

Prima fază de construcţie a fost finalizată în mai puţin de cinci ani, iar capacitatea iniţială a aeroportului în formă de stea este de 45 de milioane de pasageri. Până în 2025, capacitatea acestuia va creşte la 72 de milioane de pasageri, iar ulterior la 100 de milioane, pentrivit Centrului pentru Aviaţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.