Un tribunal militar algerian l-a condamnat la 15 ani de închisoare pe Said Bouteflika, fratele preşedintelui înlăturat de la putere Abdelaziz Bouteflika, judecat cu privire la ”aducere atingere autorităţii armatei” şi ”complot împotriva autorităţii statului”, potrivit agenţiei oficiale algeriene de ştiri APS, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Generalul "Toufik" şi succesorul său la conducerea serviciilor de informaţii Athmane Tartag, dar şi secretara generală a Partidului Muncitorilor (PT, triokist) Louisa Hanoune, judecaţi  în acelaşi dosar de un tribunal militar la Blida, în sudul algerului, au fost condamnaţi la aceeaşi pedeapsă, potrivit APS.

Tribunalul i-a condamnat, de asemenea, la 20 de ani de închisoare, pe fostul ministru al Apărării şi fostul şef al Statului Major al armatei Khaled Nezzar, pe fiul său Lotfi şi pe Farid Benhamdine, administratorul Societăţii algeriene de farmacie, judecaţi toţi trei în contumacie în acelaşi dosar.

Parchetul din Blida a cerut marţi 20 de ani de închisoare împotriva lui Said Bouteflika, care s-a impus ca omul puternic al regimului, şi împotriva altor inculpaţi judecaţi în acest proces, deschis luni, departe de camerele de luat vederi. Numai avocaţii şi familiile acuzaţilor au dreptul să asiste la audieri.

Acest proces emblematic are loc după un val de arestări masive în anturajul lui Abdelaziz Bouteflika, nevoit să demisioneze la începutul lui aprilie, după luni de contestare fără precedent.

Anchete judiciare au fost deschise după aceea cu privire la presupuse fapte de corupţie vizând foşti oficiali politici de rang înalt şi oameni de afaceri, acuzaţi că au profitat de legăturile lor privilegiate cu regimul lui Bouteflika.

Fratele preşedintelui înlăturat de la putere şi cei doi foşti şefi ai serviciilor de informaţii au fost încarceraţi la 5 mai. Louisa Hanoune, şefa PT (troţkist), a fost plasată în detenţie provizorie patruzile mai târziu.

Apărarea a admis că Hanoune a participat la o reuniune cu Said Bouteflika şi generalul "Toufik" la 27 martie, la o zi după o declaraţie a şefului Statului Major al armatei, generalul Ahmed Gaid Salah, în care a cerut în mod public plecarea lui Abdelaziz Bouteflika de la putere.

Câteva zile mai târziu, generalul Gaid Salah l-aacuzat, fără să-l numească, pe Said Bouteflika şi pe generalii Mediene şi Tartag de complot împotriva armatei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.