Şeful Statului Major al Forţelor armate iraniene a ameninţat marţi cu ”distrugerea şi captivitatea” oricărui inamic care ar îndrăzni să atace Iranul, potrivit agenţiei Fars, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Rezultatul oricărei agresiuni (a Iranului) va fi distrugerea (inamicului şi plasarea sa în) captivitate”, a ameninţat generalul de divizie Mohammad Bagheri într-un discurs pe care l-a susţinut în Parlamentul iranian, potrivit Fars.

Potrivit acestei agenţii de presă apropiate ultraconservatorilor, ofiţerul, citat şi de alte publicaţii iraniene, a declarat că Iranul nu are vreo ”animozitate faţă de ţări din regiune”, dar a apreciat că Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (EAU), aflate ”la originea unor comploturi împotriva Iranului”, sunt nişte ”ţări rătăcite”.

Generalul Bagheri face aceste declaraţii în contextul în care preşedintele american Donald Trump şi omologul său iranian Hassan Rohani urmează să se succeadă marţi şi miercuri, la New York, la tribuna Adunării Generale a ONU, pe fondul unor tensiuni puternice în regiunea Golfului Persic, unde Washingtonul şi Teheranul s-au aflat la un pas de o înfruntare militară directă în iunie.

Într-un interviu difuzat joi de CNN, ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif avertiza că Statele Unite sau Arabia Saudită vor declanşa ”un război total” dacă vor ataca Iranul.

”Noi nu vrem război, nu vrem să ne lansăm într-o înfruntare militară”, avertiza el, ”dar nu ne vom clinti când este vorba despre apărarea teritoriului nostru”.

Teheranul este acuzat de către Washington, Riad, Berlin, Londra şi Paris că se află în spatele atacului contra a două infrastructuri petroliere majore, în Arabia Saudită, de la 14 septembrie.

Republica islamică neagă orice rol în aceste atacuri, care au înjumătăţit producţia de petrol saudit şi au apreciat cursul ţiţeiului, alimentând temeri cu privire la un conflict armat la Golful Persic, unde Statele Unite au anunţat că trimit militari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.