Peste 3.000 de persoane aflate în dificultate au primit asistenţă medicală, în timpul acestui sezon estival, de la echipajele de intervenţie în situaţii de urgenţă care au acţionat pe litoral, arată IGSU. În perioada iunie - septembrie, peste 400 de pompieri au fost la datorie, zilnic, în staţiunile de pe litoral, iar în zonele intens circulate din municipiul Constanţa au fost înfiinţate 23 de puncte de lucru temporare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), a dispus, pe perioada sezonului estival, suplimentarea personalului şi tehnicii din judeţul Constanţa, cu efective şi mijloace specifice din mai multe judeţe ale ţării care să optimizeze misiunile pompierilor salvatori.

Astfel, peste 400 de pompieri au fost la datorie, zilnic, în staţiunile de pe litoral, iar în zonele intens circulate din municipiul Constanţa au fost înfiinţate 23 de puncte de lucru temporare, mai exact 10 puncte de stingere a incendiilor, în localităţile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Valea Dacilor şi Mihail Kogălniceanu/Raja Ovidiu, precum şi în staţiunile Mamaia, Techirghiol, Costineşti şi Vama Veche; 8 puncte de prim-ajutor, în Corbu, Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus şi Vama Veche; 5 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol şi Lacul Techirghiol.

De asemenea, pentru reducerea timpului de răspuns pe Autostrada A2 au fost dislocate resurse de intervenţie la Valea Dacilor şi Agigea, iar în staţiunea Vama Veche o maşină de stingere a asigurat intervenţia în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru reducerea timpului de răspuns.

Conform IGSU, în perioada 1 iunie - 16 septembrie, inspectorii de prevenire au participat la acţiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiştilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.

Astfel, au fost făcute 720 de controale la unităţi de turism şi agrement, în urma cărora au fost aplicate 3.923 sancţiuni contravenţionale (3.290 de avertismente şi 633 de amenzi), în cuantum de 1.495.600 lei. Cele mai multe obiective controlate au fost restaurante, cluburi, discoteci -160, unităţi de turism - 406 şi 154 - alte obiective.

Totodată, au avut loc şi controale inopinate, pe timpul zilei şi pe timpul nopţii, în perioadele de week-end sau sărbători legale.

FOTO: ISU Constanţa
FOTO: ISU Constanţa

IGSU arată că, de la operaţionalizarea punctelor de prim-ajutor ale pompierilor, au fost desfăşurate 1.498 de misiuni, în urma cărora peste 3.000 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical (1.341 la corturile amplasate pe plajă, iar 2.153 de către echipajele care au încadrat ambulanţele SMURD aflate în punctele de prim-ajutor). Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în staţiunea Eforie, unde au fost asistate medical 357 de persoane, Costineşti - 333 de persoane, Saturn - 287 de persoane, Vama Veche - 212 persoane, Mamaia - 92 persoane, Mamaia Nord - 44 de persoane şi Corbu - 16 persoane.

Din cele 58 acţiuni ale echipajelor care încadrează motocicletele SMURD, 43 au fost intervenţii de acordare a asistenţei medicale, iar 15 au fost misiuni de asigurare a răspunsului la eventuale solicitări din partea participanţilor la evenimentele cu public numeros. Echipajele Moto din punctele de prim-ajutor au asistat 43 de persoane (40 de adulţi şi 3 copii).

Salvatorii care au încadrat şenilatele existente pe litoral au desfăşurat 157 de misiuni pentru transportul persoanelor cu diferite afecţiuni medicale în punctele de prim-ajutor de pe plaje sau la ambulanţe.

Echipajele de intervenţie din cadrul punctelor de lucru temporare au fost completate cu 20 de elevi ai Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, care, în perioada stagiului de practică, au derulat misiuni de răspuns în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Constanţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.