Poliţia din New York investighează furturi de bijuterii în valoare de 350.000 de dolari care au avut loc în Trump Tower din Manhattan, scrie CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-unul dintre cazuri, victima a declarat poliţiei că a lipsit din imobilul aflat pe 5th Avenue din 21 iunie până pe 9 septembrie. La revenire, a descoperit că bijuterii în valoare de 236.000 de dolari au fost „mutate sau furate; nu se mai află acolo”, a declarat un reprezentant al NYPD.

Într-un al doilea caz, victima a fost plecată în perioada 4 - 10 septembrie şi a raportat, o zi mai târziu, dispariţia unor bijuterii în valoare de 117.000 de dolari.

Nu au fost făcute arestări. Ambele cazuri sunt incluse la furt calificat şi anchetele se află în desfăşurare.

Raportul poliţiei nu indică pătrunderea prin efracţie.

Investigaţiile vin după ce preşedintele Donald Trump a stat în clădirea care îi poartă numele în noaptea de duminică, înainte de summitul ONU. 

Jonathan Wackrow, fost agent al Serviciilor Secrete şi colaborator al CNN, a spus că incidentele au reprezentat un „factor jenant” pentru Serviciile Secrete. El a mai spus că furturile au ridicat semne de întrebare privind securitatea în Trump Tower, proprietate permanent supravegheată de Serviciile Secrete. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.