Românii aleg Asia ca destinaţie pentru vacanţa de toamnă 2019, iar ţările de pe acest continent care îi atrag sunt: Malaezia, Thailanda, Vietnam şi Indonezia, lucru datorat şi faptului că acestea au devenit mai accesibile ca preţ, pentru un număr din ce în ce mai mare de clienţi, a declarat într-un interviu pentru News.ro, Sorin Stoica, CEO-ul agenţiei de turism Eturia. Despre vânzările de vacanţe în Canada, odată cu eliminarea vizelor, spune că au crescut, dar mult sub aşteptări. Reprezentantul agenţiei de turism a făcut totodată o comparaţie cu piaţa de turism din urmă cu 12 ani, dar a vorbit şi despre două concepte noi de călătorie lansate, Share A Trip şi Single Traveller.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania estimează o creştere a afacerii cu 10-15% pentru acest an, până la aproximativ 12 milioane de euro.

”Toamna, turiştii Eturia caută să-şi achiziţioneze vacanţe în destinaţii din America de Sud (Peru, Argentina, Brazilia, Chile, Ecuador), din Africa în Tanzania şi Kenya, dar mai nou şi în Namibia. Asia este însă 'vedetă' pe piaţa din România. Malaezia, Thailanda, Vietnam, Indonezia sunt ţările care au devenit mult mai accesibile din punct de vedere financiar şi astfel sunt la mare căutare. Din octombrie-noiembrie se deschide sezonul şi în Caraibe: pentru Republica Dominicană şi Cuba avem foarte multe solicitări, dar încercăm să venim şi cu destinaţii noi, precum Barbados şi St. Martin”, a declarat Sorin Stoica, coproprietar Eturia, agenţie de turism specializată în destinaţii extraeuropene.

Sorin Stoica spune că cele mai vândute cinci ţări în anul 2019 sunt: SUA, Japonia, Maldive, Republica Dominicană şi Tanzania.

De asemenea, la întrebarea cu privire la impactul pe care l-a avut linia directă deschisă de Air Canada, cu plecare din Bucureşti, acesta a declarat că vânzările de vacanţe pentru Canada au crescut, dar mult sub aşteptări, motivul fiind probabil lipsa de promovare.

Sorin Stoica a vorbit şi despre destinaţiile sale de suflet.

 ”Personal, aleg ca destinaţie de vacanţă, în general locuri remote unde nu a ajuns încă globalizarea, cum ar fi Guatemala, Ecuador, Myanmar, Laos, Namibia etc, şi sunt un mare fan al SUA. Cu familia călătoresc în destinaţii family friendly ca Mauritius, Maldive, Costa Rica Sinagpore Malaezia Vietnam. Vara călătoresc destul de mult, chiar şi în România, iar de cinci ani merg alături de cei dragi în Apuseni şi Bucovina, locuri ideale pentru vacanţa de familie, însă recunosc faptul că drumul este destul de aventuros pentru că nu sunt autostrăzi. Revenind la marea mea iubire, şi anume America, mi-am propus să o văd în întregime. Numai în acest an am bifat două state noi, în total am văzut zece până acum, iar anul viitor intenţionez să merg în Texas şi Arizona. Pe viitor îmi mai doresc să ajung şi în Congo, Mozambic si Papua Noua Guinee”, a completat Sorin Stoica.

Apar două concepte noi de călătorie: Share A Trip şi Single Traveller

Eturia a lansat de curând două concepte noi de călătorie: Share A Trip şi Single Traveller.

”Am creat un nou produs Eturia, care se numeşte Single Traveller. Conceptul presupune circuite de grup cu însoţitor Eturia, dar se adresează exclusiv turiştilor care dintr-un motiv sau altul călătoresc neînsoţiţi. Aveam de mai mult timp ideea să lansăm acest concept, pentru că am constatat că aproape jumătate dintre turiştii care aleg vacanţe de grup cu însoţitor Eturia călătoresc singuri. Ne-am dorit să oferim şi acestora un produs potrivit, care în acelaşi timp să le confere siguranţa călătoriei cu un grup organizat, alături de alte persoane care le împărtăşesc pasiunea şi la costuri mai reduse, decât în situaţia în care ar opta să călătorească pe cont propriu”, spune Sorin Stoica.

În ceea ce priveşte conceptul Share A Trip, acesta a fost lansat în iunie, odată cu aniversarea companiei, fiind şi acesta o idee mai veche.

”Este dorinţa noastră de a aduce mereu ceva nou pe piaţa din România. În prezent, principalele două tipuri de vacanţe care se vând sunt cele individuale, în care călătoreşti pe cont propriu sau vacanţe de grup, în care mergi cu grup mai mic sau mai mare. Pentru anumite destinaţii, ambele variante au avantaje, dar şi minusuri. Fie grupurile sunt prea mari şi nu te poţi bucura de experienţe, fie te simţi incomod să mergi singur în vacanţă în Africa, spre exemplu. Astfel, ne-am gândit la un nou concept de vacanţă care să combine beneficiile celor două tipuri principale şi în acelaşi timp să eliminăm minusurile”, mai spune el.

Eturia propune conceptul Share A Trip, care aduce împreună un număr mic de turişti.

”Numărul maxim de turişti care merg în acest tip de circuit este de opt, iar acest lucru le va permite să se bucure de atmosferă, de experienţe locale, de anumite locuri în care nu poţi intra cu un grup mare, cum ar fi un meci de sumo. În acelaşi timp, nu eşti singur, poţi socializa, iar plecarea în circuit este garantată pentru un minim de două persoane. Mai important este că ai un tarif fix, mult mai avantajos, şi nu vei achita ulterior nicio taxă suplimentară pentru că noi ne asumăm pierderea chiar şi dacă sunt numai doi turişti înscrişi. Propunem pentru astfel de circuite destinaţii mai puţin umblate si mai greu accesibile, de exemplu în Africa: Kenya, Etiopia, dar şi Filipine, Myanmar, Ecuador, Galapagos, Argentina, sudul Indiei, ori itinerarii mai puţin cunoscute din Vietnam, de exemplu”, a precizat Sorin Stoica.

El declară că în două luni Eturia a vândut peste 60 de astfel de vacanţe: "Acest lucru ne face să credem că putem creşte business-ul, oferind astfel de alternative turiştilor", precizează el.

Sorin Stoica a făcut şi o comparaţie cu piaţa de turism din urmă cu 12 ani, când Eturia a început activitatea.

"În urmă cu 12 ani când am înfiinţat Eturia, alături de Daniela Shah, coproprietar Eturia, legăturile aeriene erau mai dificile, vacanţele erau mult mai scumpe, iar competiţia între touroperatori era mai mică. În ceea ce priveşte opţiunile turiştilor, în ultimii ani sesizăm că a început să existe o migrare de la vacanţele în destinaţiile europene, la cele extraeuropene", adaugă reprezentantul Eturia.

Acesta afirmă că vânzările de vacanţe exotice cresc anual cu 10-12%, iar în comparaţie cu cele înregistrate în primii ani de activitate, vănzările au crescut între şapte-zece ori.

"Acum, aceste vacanţe nu sunt rezervate doar iniţiaţilor. Am remarcat o creştere importantă a segmentului de oameni care îşi permit şi îşi doresc astfel de vacanţe", precizează Sorin Stoica.

Întrebat ce anume diferenţiază o agenţie de turism obişnuită de una ”tailor made”, CEO-ul Eturia a declarat că cea mai bună vacanţă este cea care ţi se potriveşte perfect, pentru că este personalizată în mod special pentru tine.

”Noi, la Eturia, încercăm să ne reinventăm an de an pentru a face acest tip de vacanţă, 'tailor made', accesibil pentru un număr cât mai mare de români, care trebuie să înţeleagă că personalizat nu înseamnă mai scump, ci înseamnă potrivit, croit pe măsura visurilor fiecărui călător”, explică Stoica.

Despre vizele pentru SUA

CEO-ul Eturia a vorbit şi despre situaţia vizelor pentru SUA.

”Am purtat discuţii cu reprezentanţii Ambasadei SUA, noi fiind principalul touroperator care trimite turişti în SUA. Acum lucrurile sunt mai simple, rata de refuzare a vizei este extrem de mică, cel puţin în cazul turiştilor care merg prin Eturia. Mi s-a spus ca este sub monitorizare. Mi-aş dori să intrăm în programul Visa Waiver, dar nu se ştie ce surpriză urmează”, completează el.

Întrebat dacă există posibilitatea reintroducerii unor curse directe între România şi SUA, Stoica spune că este convins că ar veni companiile aeriene în România, dar  pentru asta este nevoie de un plan, de deschidere şi bineînţeles de infrastructură.

”Companiile se uită la traficul în ambele sensuri, apoi conectivitatea cu alte oraşe. Bucureşti ar putea fi un hub, ar putea deservi şi alte regiuni, dar trebuie să existe o strategie nationala în acest sens”, mai spune el.

Altfel, întrebat ce ar face dacă ar fi ministru al Turismului, Sorin Stoica spune că ar analiza prezenţa şi modul în care se face reclamă României la târgurile externe de turism şi ar face demersuri pentru construirea unei autostrăzi şi a unei căi ferate care să traverseze munţii.

”Întâi de toate, m-aş întâlni cu ministrul Transporturilor, pentru că avem nevoie de o autostradă şi o cale ferată care să traverseze munţii. Apoi cu o companie aeriană căreia i-aş oferi anumite beneficii, pentru a operera zboruri low-cost către toate oraşele importante. Aş analiza prezenţa şi modul în care se face reclamă României la târgurile externe de turism si aş investi în foarte multe infotripuri cu jurnalişti străini, pentru a le prezenta România. Consider ca sunt necesare parteneriate publice-private pentru amenajarea unor centre de divertisment şi activităţi specifice. Şi bineînteles ca aş susţine investiţiile în educaţie, pentru că de aici porneşte totul, astfel încât aş propune deschiderea imediată a 3-4 şcoli de turism”, a concluzionat Sorin Stoica.

El a vorbit şi despre planurile de investiţii pentru acest an şi rezultatele financiare.

"Suntem în plin proces de implementare a două softuri noi, în valoare de 200,000 euro. Investim în retehnologizare, pentru ca viitorul în turism constă în îmbinarea inteligenţei umane cu cea artificială, adaugă CEO-ul Eturia.

El estimează o creştere a afacerii cu 10-15% pentru acest an, ca urmare a implementării noilor softuri, astfel cifra de afaceri va ajunge la aproximativ 12 milioane de euro.

”Pe primele şase luni am înregistrat o creştere de 8%. Însă mai mult decât în cifre, îmi doresc să creştem în calitatea serviciilor oferite clienţilor noştri. Ne dorim totodată, şi chiar avem capacitatea să ne extindem şi pe alte pieţe”, a subliniat Sorin Stoica, precizând că Eturia are deja contracte directe cu peste 500 de hoteluri din destinaţii extraeuropene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.