Poliţiştii de la trasporturi au salvat în ultima lună 18 persoane care voiau să se sinucidă, au recuperat 58 de copi, au dat amenzi în valoare de 645.235 de lei şi au confiscat bunuri de 919.369 lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În urma acţiunilor derulate de poliţiştii de la transporturi, în ultima lună, pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare, au fost salvate 18 persoane care intenţionau să se sinucidă pe calea ferată şi au fost întocmite 133 de dosare penale, 81 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. În perioada 15 august - 15 septembrie a.c., poliţiştii de la transporturi au acţionat în 195 de obiective (gări, aerogări, obiective economice, rute feroviare şi navale) pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare”, anunţă IGPR.

Poliţiştii au desfăşurat 1.886 de activităţi de patrulare în staţii de cale ferată şi au menţinut ordinea şi siguranţa publică în 4.386 de trenuri de călători.

Activităţile au avut ca rezultat depistarea a 40 de persoane urmărite naţional sau internaţional, a 58 de minori lipsiţi de supraveghere, care au fost predaţi familiilor sau au fost internaţi în centrele de plasament şi a 31 de persoane cu afecţiuni psihice, care au fost internate în unităţi spitaliceşti.

Alte 39 de acţiuni s-au desfăşurat pentru sancţionarea comerţului ilegal, prevenirea migraţiei ilegale, a contrabandei, a furturilor şi pentru combaterea ilegalităţilor în domeniul taximetriei.

Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 1.602 sancţiuni contravenţionale în valoare de 645.235 de lei şi au confiscat bunuri de 919.369 de lei.

În dosarele penale instrumentate, s-a reuşit, până în prezent, recuperarea unui prejudiciu în valoare de aproximativ 104.000 de lei.

De asemenea, 373 de persoane sunt cercetate în 133 de dosare penale întocmite.

Totodată, poliţiştii au reţinut 10 persoane şi au indisponibilizat bunuri de peste 659.000 de lei (12.100 ţigarete, marfă contrafăcută în valoare de 101.510 lei, 2.600 mc. material lemnos, 400 de kg. de floarea soarelui, peste 1.000 de litri de motorină, peste 100 de kg. de peşte).

În plus, poliţişti din cadrul Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi au constatat 98 de infracţiuni la Legea 107/1996 - Legea Apelor şi la Legea 191/2003 privind infracţiuni la regimul transporturilor navale, fiind aplicate 145 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 107.860 de lei, în cadrul acţiunii „Safe Waters 2019”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.