Liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat, sâmbătă, la reuniunea liberalilor de la Craiova, că PSD a dat din Oltenia pe Eugen Nicolicea, Olguţa Vasilescu, Adrian Duicu, Mihai Fifor, Darius Vâlcov şi lunga listă a otrepelor, care au fost ridicate de PSD pe spinarea minciunilor şi nenorocirilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În 1875 printre membrii fondatori ai Partidului Naţional Liberal erau reprezentanţi din Oltenia cum era domnul Stolojan. Din Oltenia, Partidul Naţional Liberal a dat o personalitate enormă, care nu făcea partea din familia Brătianu şi care prin munca lui a reuşit să devină Prim-Ministrul al României, un om renumit pentru modestie, pentru hărnicie şi pentru devotamentul faţă de interesul cetăţenilor, evident, este vorba de Ion Gheorghe Duca. Este momentul ca din nou, Oltenia, prin Partidul Naţional Liberal să ridice astfel de personalităţi la nivel naţional, care să pună umărul la creşterea României, care să pună umărul la o Românie puternică, dezvoltată, apreciată în lume. Pe cine a dat PSD până astăzi din Oltenia? Pe Nicolicea din Mehedinţi, chiar dacă şi-a căutat azil politic, acum în Buzău, pe Olguţa şi pe Manda nişte reprezentanţi care, practic, nu sunt cu adevărat reprezentanţii Olteniei. Pe Duicu tot de la Mehedinţi, pe Fifor, pe Vâlcov şi lunga listă a otrepelor, care au fost ridicate de PSD pe spinarea minciunilor şi nenorocirilor pe care le-au adus pentru Oltenia este nelimitată. Din acest motiv vă spun, este momentul ca Partidul Naţional Liberal să câştige în Oltenia”, a afirmat Ludovic Orban.

El a susţinut că liberalii pot câştiga alegerile prezidenţiale în toate judeţele din Oltenia.

„Nu mai ţine cu vorbe, în 2008 am aprobat în Guvernul liberal indicatorii tehnico-economici pentru realizarea drumului expres Craiova-Piteşti. Nici astăzi nu este gata, iar ceea ce a făcut PSD, inaugurând o lucrare în care nu erau decât nişte borduri pe un teren privat este o ruşine pentru orice fel de om politic din România. Noi vom construi drumul expres Sibiu-Piteşti şi dacă eram din 2008 la guvernare era de mult gata”, a mai declarat Orban.

Liderul PNL a spus că la PSD rar îi auzi vorbind de un proiect care este fundamental.

„Legarea Olteniei de Coridorul IV rutier, atât prin tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti, cât mai ales printr-o zonă de autostradă Calafat-Craiova-Lugoj, care să facă legătura cu cu Coridorul IV de transport european. Lor nici măcar nu le trece prin cap şi nu au făcut nici măcar pe hârtie acest tronson de autostradă. Eu vă garantez că şi Sibiu-Piteşti şi tronsonul de autostradă Calafat-Lugoj vor fi gata sub o guvernare liberală de 4 ani de zile. În 2008, când am plecat de la Ministerul Transporturilor, le-am lăsat 400 de milioane de euro, pentru a efectua lucrările de asigurare a standardelor de navigabilitate pe Dunăre. Ce au făcut în 11 ani? Nimic! Dunărea nu este navigabilă şi sudul judeţelor, mai ales din Oltenia, nu se poate dezvolta pentru că nu poate să fructifice acest avantaj strategic deosebit. Vă garantez că şi acest lucru va deveni realitate. Dunărea va deveni navigabilă şi se va umple de barje de care să transforme cu adevărat potenţialul de dezvoltare şi al Olteniei”, a mai susţinut Ludovic Orban.

El spus că preşedintele Klaus Iohannis este liderul român cel mai respectat, cel mai apreciat, care are cea mai mare capacitate de a influenţa deciziile pe plan internaţional şi pe plan european.

„Este un om care întotdeauna a făcut cinste fiecăruia dintre noi oriunde ne-a reprezentat. Este un om care are puterea de a unii tot ceea ce este bun şi sănătos în societatea românească pentru a construi, cu adevărat, România pe care o merită fiecare român. Dragi prieteni, sus steagurile, sus pancartele! Ridicaţi-vă şi strigaţi, Iohannis victorie!”, a încheiat Orban.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.