Secretarul general al ONU Antonio Guterres a exclus să îl întâlnească pe şeful opoziţiei venezuelene Juan Guaido, dacă acesta din urmă vine la Adunarea Generală (AG) a ONU săptămâna viitoare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu, nu este prevăzut”, a declarat el într-o conferinţă de presă, întrebat despre o eventuală întâlnire cu preşedintele Parlamentului venezuelean.

Preşedintele chavist Nicolas Maduro nu a prevăzut să facă o deplasare la New York, însă Guvernul său a anunţat că acesta va prezenta o petiţie contra sancţiunilor impuse de Statele Unite Venezuelei.

Antonio Guterres - care a relevat că ONU nu este locul care să permită negocieri între putere şi opoziţie - şi-a exprimat încrederea într-o posibilitate de relansare a dialogului sub egida Norvegiei şi care a fost întrerupt recent.

Peste 50 de ţări, cu Statlee Unite în frunte, îl recunosc pe Juan Guaido preşedinte interimar al Venezuelei şi consideră ilegitimă puterea lui Nicolas Maduro.

Juan Guaido anunţa la sfârşitul săptămânii trecute că trimite o delegaţie la AG a ONU, pentru a denunţa incursiuni în Venezuela ale unor grupuri din Columbia.

Antonio Guterres şi-a exprimat speranţa să poată, în marja AG a ONU, să facă să scadă tensiunile între cele două ţări.

O reuniune a Grupului de contact cu prvire la Venezuela, organizată de europeni, este programată luni la New York, potrivit unor diplomaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.