„Happy Manif”, demers coregrafic iniţiat de francezii David Roland şi Valeria Giuga, va fi prezentat pentru prima dată în România de compania Teatrului Gong din Sibiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spectacolul va fi prezentat publicului pe 5 octombrie, de la orele 11:00 şi 16:00, în parcul Tineretului din Sibiu. Evenimentul va fi reluat pe 7 octombrie, strict pentru grupuri organizate din şcoli.

Demersul coregrafic propus de David Roland şi Valeria Giuga este dedicat unora dintre cei mai faimoşi coregrafi de la sfârşitul secolului XIX, ale căror lucrări au avut în comun ca sursă de inspiraţie natura.

Ghidaţi de dansatori, cu o coloană sonoră şi indicaţii date prin intermediul unor căşti fără fir, participanţii sunt invitaţi la o călătorie prin istoria dansului, de la baletul clasic până la dansul contemporan.

Ritmurile sunt diverse - de la muzică electronică creată de Roland Ravard, fragmente de dialog şi muzică din filme, compoziţii clasice bine cunoscute şi chiar hituri pop.

„Am descoperit acest proiect anul trecut, în cadrul Kidanse, un festival în nordul Franţei, şi m-am îndrăgostit imediat. Atmosfera şi energia acestui spectacol m-au convins că trebuie adus neapărat în faţa publicului din România. Spectatorii se vor găsi în postura de participanţi activi, executând mişcări conform indicaţiilor primite în căşti”, a transmis Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret din Sibiu, despre experienţa dedicată întregii familii.

Spectacolul are durata de 45 de minute şi nu este recomandat copiilor cu vârste sub 7 ani. Accesul publicului la acest eveniment se va face în limita a 70 de locuri pe reprezentaţie, pe baza biletelor puse în vânzare atât online, prin teatrulgong.ro, cât şi la sediul Agenţiei Teatrale. Preţul unui bilet este de 9 lei.

„Happy Manif” este produs de Association Ipso Facto Danse, în parteneriat cu Institut français, DRAC des Pays de la Loire, Conseil Régional des Pays de la Loire, Conseil Départemental de Loire-Atlantique, Ville de Nantes.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.