Premiera spectacolului „Neguţătorul din Veneţia”, de William Shakespeare, va avea loc în zilele de 20 şi 22 septembrie, ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Naţional "I.L. Caracgiale" Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secondat în acest demers de lighting designer-ul Chris Jaeger (Anglia), coregrafa Inga Krasovska (Letonia), Gabi Albu (decor) şi Liliana Cenean (costume), Alexander Morfov este deja la a patra colaborare cu TNB, după "Vizita bătrânei doamne", de Fr. Dürrenmatt, "Furtuna", de W. Shakespeare şi "No Man’s Land", de Danis Tanovic.

Scrisă la finalul secolului al XVI-lea, "Neguţătorul din Veneţia" este şi astăzi o piesă actuală, despre bani, lăcomie, dragoste şi tensiuni inter-rasiale, despre discriminare şi răzbunare.

Cea mai controversată scriere shakespeariană, "Neguţătorul din Veneţia" a impus unul dintre cele mai fascinante personaje ale dramaturgiei universale, Shylock, cămătarul evreu mistuit de dorinţa de a se răzbuna pe rivalul său, neguţătorul creştin Antonio. Marea controversă din jurul acestei scrieri, pe seama căreia exegeza literară a emis opinii contradictorii, este dacă textul are un caracter antisemit sau nu. Cunoscuţi critici literari au acuzat piesa de un puternic antisemitism, în timp ce, pentru alţii, nemuritorul Will nu face altceva decât să descrie  o profundă dramă umană. 

"Neguţătorul din Veneţia" - una dintre cele mai întunecate comedii shakespeariene, în care povestea de dragoste a lui Bassanio, bărbatul care şi-a pierdut averea şi care trebuie să se împrumute pentru a o putea peţi pe femeia pe care o iubeşte, se integrează în povestea mult mai dramatică a cămătarului evreu Shylock şi dorinţa acestuia de a obţine o livră din carnea neguţătorului veneţian Antonio.

În spectacolul de la TNB, drama şi comedia, farsa şi încurcăturile romantice se îmbină cu dimensiuni morale absolute, într-o distribuţie impresionantă, cu Ion Caramitru în rolul lui Shylock, şi cu o scenografie care ne poartă direct în inima Veneţiei. O montare captivantă, cu ritmuri dinamice, care pun în valoare extraordinara putere creatoare a lui Shakespeare.

În distribuţie, alături de Ion Caramitru: Richard Bovnoczki, Ada Galeş, Alexandru Potocean,  Cosmina Olariu,  Siviu Mircescu,  Flavia Giurgiu, Ciprian Nicula,  Emilian Mârnea, Mihai Calotă, Petre Ancuţa, Florin Călbăjos, Mihai Munteniţă, Ştefania Cîrcu, Cristina Simion, Shahbazimoghadam Mohammad Jawad, Dragoş Dumitru.

Următoarele reprezentaţii sunt programate pentru: 4 şi 13 octombrie, de la ora 19.30 şi, la matineu, pe 5 octombrie, de la ora 11.00.  Biletele s-au pus în vânzare la casa de bilete TNB, precum şi online, pe www.mystage.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.