HBO pregăteşte un al doilea serial prequel „Urzeala tronurilor/ Game Of Thrones”, bazat pe cartea „Fire & Blood” scrisă de George R.R. Martin şi lansată anul trecut, informează The Hollywood Reporter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reţeaua de televiziune este aproape de a încheia un acord privind un episod pilot pentru serialul care are în centru Casa Targaryen, au confirmat surse pentru THR.

Acţiunea acestuia va avea loc cu 300 de ani înainte de cea din serialul „Game of Thrones”.

Ryan Condal („Colony”) şi autorul George R.R. Martin vor scrie scenariul.

Prequelul despre Casa Targaryen nu se numără între cele anunţate că ar fi în lucru la HBO din 2017.

HBO a anunţat iniţial 4 astfel de producţii şi a adăugat, fără a face public, o a cincea. Dintre ele, trei sunt încă luate în considerare. 

Casey Bloys, directorul de programe al reţelei deţinute de AT&T, a declarat pentru THR că nu vor exista continuări (sequels) ale serialului încheiat recent. 

David Benioff şi Dan Weiss vor fi producători executivi pentru tot ce ţine de „Game of Thrones”, dar nu sunt implicaţi activ în niciun proiect, mai ales având în vedere că cei doi au pus capăt contractului cu HBO pentru un acord cu Netflix.

Dintre cele trei proiecte, unul se află în stadiul de episod pilot. HBO a finalizat în luna iulie a acestui an filmările pentru un episod pilot ce ar putea fi dezvoltat într-un serial prequel al „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”. Acţiunea prequel-ului, care încă nu a primit un nume, are loc cu 8.000 de ani înainte de cea din „Game of Thrones”. El a fost creat de scenarista britanică Jame Goldman împreună cu scriitorul George R.R. Martin a cărui serie de romane „A Song of Ice and Fire” stă la baza serialului GOT. Din distribuţie face parte Naomi Watts.

„Game of Thrones” s-a încheiat, după al optulea sezon, în mai 2019. A primit 32 de nominalizări pentru premiile Primetime Emmy de anul acesta şi este cel mai urmărit serial original al HBO din toate timpurile. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.