Elveţia salută atenţia internaţională atrasă de modul în care supraveghează proiectul criptomenedei Libra al Facebook şi este dispusă să colaboreze cu alte ţări pentru a asigura o supraveghere fără probleme, a anunţat autoritatrea elveţiană de reglementare financiară, FINMA, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, a anunţat în luna iunie planul de a lansa o nouă monedă digitală, dar Libra Association, cu sediul la Geneva, este criticată de autorităţi de reglementare din toată lumea din cauza temerilor că ar putea destabiliza sistemul financiar global.

Libra Association a anunţat miercuri că intenţioneză să solicite licenţă pentru a deveni membră a sistemului de plăţi elveţian, atenţia fiind îndreptată acum către modul în care FINMA gestionează această problemă.

Şeful FINMA, Mark Branson, a declarat publicaţiei Neue Zuercher Zeitung că este pregătit pentru această provocare.

”Dacă un centrul financiar are ambiţii, trebuie să fie capabil să trăiască cu această atenţie”, a afirmat Branson în interviul publicat joi, notând că adoptarea serviciilor financiare online plasează Elveţia pe o poziţie bună pentru a gestiona astfel de proiecte inovatoare şi ambiţioase.

Branson a mai spus că instituţia este dispusă să colaboreze cu alte ţări interesate de Libra, aşa cum au arătat vizitele din partea unor oficiali americani de rang înalt şi avertismentele grupului celor  mai dezvoltate şapte state ale lumii (G7).

”Un proiect cu o astfel de dimensiune globală poate fi gestionat numai prin colaborare şi consultări internaţionale cu alte autorităţi de supraveghere şi reglementare. Este o iluzie să crezi că o singură ţară poate reglementa şi supraveghea pe cont propriu un proiect precum Libra. Supravegherea (marilor bănci elveţiene) UBS sau Credit Suisse nu are loc în izolare completă”, a explicat Branson.

O mare parte a îngrijorărilor legate de Libra şi alte criptomonede se concentrează pe posibila utilizare abuzivă a acestora pentru spălare de bani sau finanţarea activităţilor criminale.

”Abordarea noastră intenţionează să reglementeze criptomonedele în privinţa spălării banilor în acelaşi mod în care reglementează sectorul financiar convenţional. Cerinţele noastre sunt printre cele mai stricte din lume”, a mai spus şeful FINMA.

El a arătat că, în acelaşi timp, noile tehnologii pot aduce beneficii în combaterea spălării banilor, de exemplu, dacă devine disponibilă posibilitatea de urmărire a tranzacţiilor, existând astfel şi riscuri şi oportunităţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.