Sindicatele din domeniul protecţiei mediului somează public decidenţii politici să adopte măsuri urgente pentru plata drepturilor salariale, ameninţând cu declanşarea conflictului de muncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prin demisia doamnei Graţiela-Leocadia GAVRILESCU din funcţia de Ministru al Mediului şi urmare a refuzului Preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis de a semna decretele de numire în funcţie a ministrului interimar al Mediului, angajaţii din cadrul Ministerului Mediului şi a unităţilor din subordine sunt în situaţia în care nu au primit drepturile salariale pentru luna august, drepturi salariale ce trebuie plătite în data de 10 a fiecărei luni, conform prevederilor legale în vigoare. Jocurile politice nu trebuie să influenţeze încasarea la timp a drepturilor salariale ale angajaţilor din cadrul instituţiilor publice.  Războiul personal dintre Preşedintele României şi Primul Ministru al Guvernului României are, categoric, consecinţe deosebit de grave asupra familiilor celor 4100 de angajaţi ai Ministerului Mediului şi instituţiilor subordonate acestuia”, afirmă Federaţia Sindicatelor Unite din Mediu (FSUM) ce reprezintă angajaţii din domeniul protecţiei mediului (Ministerul Mediului, Agenţia Naţională pentru Protectia Mediului – ANPM şi Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului – APM) supune atenţiei publice următoarele:.

Sindicaliştii somează public decidenţii politici să adopte măsuri urgente pentru plata drepturilor salariale ale angajaţilor din domeniul protecţiei mediului, avertizând că în caz contrar vor uza de toate prevederile legale, inclusiv prin declanşarea conflictului de muncă cu repercusiuni directe şi imediate asupra: funcţionării sistemului pentru protecţia mediului; emiterii actelor de reglementare necesare accesării fondurilor europene (autostrăzi, drumuri, modernizări/reabilitări de drumuri naţionale/judeţene, sisteme de management integrat al deşeurilor, sisteme de canalizare, conducte de transport gaze naturale, linii electrice aeriene, reabilitare linii căi ferate de călători şi de marfă, amenajări hidroenergetice, etc.); nerespectarea obligaţiilor stabilite prin Tratatul de Aderare al României la Uniunea Europeană; nerespectarea termenelor de raportare de către România, în calitate de stat membru UE, ş.a.m.d.

FSUM trage un semnal de alarmă privind posibilitatea intrării în colaps a întregului sistem pentru protecţia mediului, responsabilitatea pentru această situaţie revine exclusiv Guvernului României şi Preşedintelui României.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, susţine că guvernul condus de Viorica Dăncilă va merge în faţa Parlamentului şi va primi votul de încredere. Budăi mai spune că se vor găsi soluţii pentru plata salariilor angajaţilor din ministerele fără titulari.

El a precizat, întrebat fiind despre salariaţii unor ministere care nu au primit salariile în această lună, că guvernul va găsi o soluţie.

„Cu siguranţă vom găsi o soluţie în Guvern”, întrebat fiind despre situaţia salariilor neplătite în unele ministere care nu mai au titulari. 

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.