Actorul canadian Christopher Plummer, premiat cu Oscar, celebru, printre altele, pentru rolul căpitanului Georg von Trapp din „Sunetul Muzicii”, a fost foarte interesat de evoluţia Biancăi Andreescu la US Open.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit presei canadiene, Plummer nu a putut urmări decât începutul meciului, deoarece trebuia să participe la premiera filmului „Knives Out”, în cadrul Festivalului de film de la Toronto.

"Cât e scorul?", a întrebat el cum a ajuns pe covorul roşu. "Fantastic! În calitate de canadian nu pot să spun decât «Hai, pe ea, Bianca!» Este minunată, are toate loviturile", a afirmat actorul în vârstă de 89 de ani, când a aflat că jucătoarea de origine română câştigase primul set şi conducea în al doilea.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani, locul 15 WTA, a câştigat turneul de grand slam US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, numărul 8 mondial. Andreescu este prima sportivă din Canada care câştigă un grand slam.

Ea s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, într-o oră şi 39 de minute, sub privirile ducesei de Sussex, Meghan Markle. La meci a asistat şi Nadia Comăneci.

Festivalul Internaţional de Film de la Toronto (TIFF) a început pe 5 septembrie şi se va încheia pe 15 septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.