Liberalii ieşeni îi solicită primarului Mihai Chirica să-şi ceară scuze după ce a spus că somalezii, congolezii şi sirienii reprezintă "naţiuni coborâte din copac" şi că "vor veni peste noi şi ne vor fi şefi", edilul fiind acuzat că are o gândire "primitivă". De partea cealaltă, primarul Mihai Chirica a explicat că a folosit o "metaforă" şi că declaraţia sa poate fi interpretată ca un strigăt că România trebuie să investească în educaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liderul filialei municipale PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, afirmă, sâmbătă, într-un comunicat de presă, că primarul Mihai Chirica ar trebui să-şi ceară scuze ambasadelor tuturor naţiunilor pe care le-a catalogat drept "coborâte din copac".

"Iaşiul este un centru universitar care găzduieşte o comunitate de studenţi din care fac parte inclusiv cetăţeni din statele nominalizate de Mihai Chirica. Este regretabil faptul că cel aflat vremelnic în cea mai înaltă funcţie administrativă a oraşului verbalizează o gândire primitivă care nu este reprezentativă pentru cetăţenii Iaşului. Lupta împotriva discriminării de orice fel trebuie să fie un ţel pentru fiecare locuitor al Iaşiului, un oraş care poartă deja povara unuia dintre cele mai violente pogromuri din istoria evreilor din România. În mod particular, persoana fizică Mihai Chirica se poate crede şi urmaşul Doinei Cornea, poate avea şi transe mistice atunci când declară că «nu mă las răstignit pe Cruce asemenea Mântuitorului», căci libertăţile individuale sunt consfinţite de Constituţia ţării. Totuşi, atunci când te afli în spaţiul public, chiar şi ca cetăţean fără funcţie, ai obligaţia legală de a nu-ţi numi compatrioţii care îşi câştigă cu greu pâinea în străinătate nici «prostituate» şi nici «sclavi». România democratică are legi care pedepsesc un astfel de comportament public", afirmă liderul PNL Iaşi, Marius Bodea.

El consideră că, prin "tiradele halucinante" lansate aproape zilnic, primarul Mihai Chirica afectează grav imaginea Iaşiului.

"Consilierii domnului Chirica ar trebui să îl prindă într-unul din rarele sale momente în care nu se află în vreo transă indusă sau autoindusă şi să îi explice faptul că bigotismul, discriminarea ori rasismul sunt motive de ruşine în toată lumea civilizată şi că aceste apucături se pedepsesc conform legii atunci când sunt exprimate public", mai adaugă şeful liberalilor ieşeni.

Marius Bodea susţine c,ă dacă Mihai Chirica ar face investiţii în oraş "câte derapaje verbale are", atunci Iaşiul ar fi cel mai bogat oraş din România.

Primarul Mihai Chirica a spus vineri, într-o dezbatere organizată de un cotidian local, că a discutat cu mai mulţi academicieni despre nevoia de investiţii în educaţie, precizând că dacă nu vom face acest lucru atunci "o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şi şefi".

"Resursa principală a unui stat care se doreşte a fi longeviv este educaţia. Nu se investeşte în educaţie, putem spune «La revedere!». Adică o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şi şefi. Adică o să ne conducă, pur si simplu o să te trezeşti la Primăria Municipiului Iaşi cu un congolez, că mai sunt şi de ăştia de naţionalitate română, dar se comportă ca nişte congolezi, şi or să vrea să ne conducă", a afirmat Mihai Chirica în cadrul dezbaterii respective.

În cursul serii de vineri, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, a anunţat pe Facebook că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat în acest caz.

Sâmbătă, edilul Mihai Chirica a explicat presei că a folosit o "metaforă" şi că fără să dăm atenţie educaţiei ne vom descompune ca naţiune.

Chirica a mai spus că declaraţiile sale au fost un semnal de alarmă şi că a fost vorba de un strigăt pentru ca România să investească în educaţie.

Este a doua afirmaţie controversată a edilului de Iaşi într-un interval de câteva zile, după ce săptămâna trecută primarul Mihai Chirica spunea că fetele tinere din mediul rural s-au dus în străinătate unde au ajuns să se prostitueze, în timp ce băieţii muncesc în Europa pe te miri ce şi sunt transformaţi în sclavi.

Edilul ieşean a făcut aceste declaraţii la un post de televiziune din Iaşi, afirmaţiile sale stârnind critici din partea reprezentanţilor locali ai PNL şi USR.

"S-a decimat satul românesc, tânăra generaţie nu a venit la oraş, tânăra generaţie, din păcate, a părăsit ţara şi acum îi vezi cum fetele tinere şi frumoase, multe dintre ele au ajuns să prostitueze şi vedeţi cum ştirile se umplu cu români peste tot. Băieţii, săracii, muncesc pe te miri ce, că nu-l plătesc ca pe un italian sau ca pe un englez sau ca pe un neamţ sau ca pe un francez. Îl întreabă «Măi, ai diplomă?», «N-am», «Ştii limba franceză?», «Nu», «Câte clase ai?», opt, în cele mai bune cazuri. «Nu am cum să-ţi dau salariul minim din Franţa, ţie am să-ţi dau salariul ăsta, dacă vrei, dacă nu, la revedere!». Şi uite aşa îi transformă în sclavi, iar noi acasă nu mai avem cu ce să ne întreţinem părinţii, bătrânii şi satele sunt abandonate", declara primarul Iaşiului, Mihai Chirica.

Ulterior, edilul ieşean a spus că afirmaţiile sale au fost scoase din context, iar în şedinţa de consiliu din 30 august i-a catalogat drept "derbedei" pe jurnaliştii care au relatat acest subiect.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.