Rusia şi Ucraina au încheiat sâmbătă un schimb de prizonieri, după negocieri îndelungate, iar 70 de oameni au ajuns la Kiev, respectiv Moscova. Între ei se află marinarii reţinuţi în urma conflictului de anul trecut, cineastul Oleg Senţov, dar şi martorul-cheie în cazul avionului doborât în 2014 în estul Ucrainei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Săptămâna aceasta, liderii celor două ţări au anunţat că discută eliberarea mai multor prizonieri. Putin anunţa joi că negocierile au fost finalizate şi că schimbul implică un număr important de persoane. Tot el a afirmat că acest schimb de prizonieri între Moscova şi Kiev ar putea reprezenta un pas spre normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări.

A fost vorba despre câte 35 de persoane de fiecare parte, scrie Reuters.

Sâmbătă, o aeronavă rusească cu prizonieri de la Kiev a aterizat la Moscova, în timp ce un avion ucrainean cu prizonieri de la Moscova a aterizat la Kiev.

Între ucrainienii eliberaţi se numără 24 de marinari reţinuţi de Rusia anul trecut, în timpul unei confruntări pe mare, şi cineastul Oleg Senţov, care a fost arestat imediat după anexarea Crimeei, acuzat de terorism şi condamnat la 20 de ani de închisoare.

Între cei predaţi Moscovei se află Volodimir Tsemakh, fost comandant al forţelor separatiste din estul Ucrainei, suspect şi martor-cheie în doborârea avionului Malaysia Airline din 2014, potrivit Interfax.

Procurorii olandezi, care se ocupă de cazul zborului MH17, au făcut mai multe solicitări către Kiev pentru a nu-i permite lui Tsemakh să călătorească în Rusia, de teamă că acest lucru va pune în pericol ancheta. El a fost eliberat joi, pe cauţiune, de o curte de justiţie ucraineană.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a întâmpinat şi îmbrăţişat pe cei eliberaţi, între ei şi cineastul Oleg Senţov, în timp ce Russia 24 TV transmitea debarcarea foştilor prizonieri ruşi la Moscova.

Zelenski a declarat reporterilor că schimbul este parte dintr-un acord al lui cu preşedintele rus Vladimir Putin.

El a adăugat că trebuie făcuţi toţi paşii pentru „a finaliza acest război oribil”, referire la conflictul de cinci ani cu separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei.

Deşi solicitările Ucrainei de a-i fi înapoiată Peninsula Crimeea au rămas fără răspuns din partea Rusiei, care a anexat-o în 2014, schimbul de sâmbătă poate fi văzut ca un câştig pentru Zelenski, care a preluat anul acesta puterea, promiţând că va repatria ucrainienii reţinuţi în Rusia.

Separatiştii susţinuţi de ruşi continuă să controleze o parte din estul Ucrainei, într-un conflict în care au murit peste 13.000 de oameni. Zelenski a promis că va pune capăt confuntărilor ce persistă în ciuda semnării unui acord de încetare a focului în 2015.

Schimbul de prizonieri poate pregăti terenul pentru discuţii, chiar dacă diferenţele majore rămân între Rusia şi Ucraina. Preşedintele francez Emmanuel Macron încearcă să organizeze un summit Rusia, Ucraina, Germania şi Franţa pentru a discuta problema.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.