Iranul a început dezvoltarea de centrifuge pentru a accelera îmbogăţirea uraniului, acesta fiind următorul pas către reducerea angajamentelor asumate în acordul nuclear cu puterile occidentale, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA), Behrouz Kamalvandi

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

OIEA a dezvoltat 20 de centrifuge de tip IR-4 şi alte 20 de tip IR-6, a spus Kamalvandi, deşi acordul nuclear din 2015 nu autorizează în acest stadiu producerea de uraniu îmbogăţit decât cu centrifuge de primă generaţie, de tip IR-1, conform AFP.

În cadrul acordului nuclear din 2015, Iranul a acceptat să păstreze cantităţi restricţionate de centrifuge de primă generaţie, la două centrale nucleare.

Dar dezvoltarea cu succes a unor centrifuge mai avansate i-ar permite să producă de câteva ori mai rapid material pentru o posibilă bombă nucleară.

Iranul afirmă că îmbogăţeşte uraniu numai pentru a asigura combustibil pentru centralele sale nucleare.

Acordul a ridicat sancţiunile economice din 2016, în schimbul restrângerii de către Iran a activităţilor sale nucleare. Statele Unite s-au retras anul trecut din acord şi au reimpus sancţiunile.

Washingtonul a permis Iranului să păstreze 1.044 de centrifuge de primă generaţie, la uzina de îmbogăţire a uraniului Fordow, şi să opereze alte 5.060 de centrifuge similare, timp de 10 ani, la o a doua centrală, din Natanz.

Tot în cadrul acordului, Teheranul poate continua să efectueze activităţi de cercetare şi dezvoltare a îmbogăţirii uraniului fără să acumuleze uraniu îmbogăţit, incluzând şi activităţi cu anumite tipuri de centrifuge avansate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.