De cum se resimte scăderea mercurului în termometre, apare inevitabil ideea că vacanţa şi concediile sunt pe sfârşit. Toamna, acest anotimp de tranziţie vine la pachet cu capriciile vremii. Întoarcerea din concediu nu trebuie văzută cu apatie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este important să se păstreze o atitudine pozitivă pentru ca sarcinile de lucru să fie depăşite mai uşor. Ce anume înveselelte mai mult publicul feminin? Pantofii sunt acele accesorii care au un rol mai mult decât practic. Aceştia sunt meniţi să îţi completeze personalitatea până în vârful degetelor.

Cand garderoba cere o reorganizare, este indicat ca cele interesate de domeniul modei să îşi orienteze atenţia asupra unui magazin de profil care a făcut cu succes faţă la concurenţa anilor anteriori. Un punct de reper ce coincide cu aşteptările publicului larg este Capricia. Acest retailer este renumit încă din 1995 cu centrul din Piatra Neamţ. În prezent, se bucură de un succes pe această nişă, centrele fizice fiind extinse în 6 locaţii din Bacău, Piatra Neamş şi Iaşi.

Întocmai pentru a fi accesibili publicului de pe întreg teritoriul românesc, a fost înfiinţat şi un magazin online cu aceeaşi denumire şi anume Capricia.ro. Recomandările revin din colaborarea cu cele 20 de brand-uri atât interne, cât şi internaţionale.

Un alt avantaj al acestor articole se reflectă în calitatea materialului. Pielea naturală îşi spune cuvântul şi în acest context. Pe lângă rezistenţa, o încălţăminte din piele naturală asigură confortul şi sănătatea picioarelor. În cele ce urmează vor fi prezentate câteva dintre modelele care sunt recomandate pentru sezonul răcoros.

Pantofii cu toc gros

Acesta este un accesoriu ce ar trebui să fie nelipsit din garderobă deoarece reprezintă statutul femeii contemporane. Modele de pe Capricia.ro se regăsesc în diverse forme ale tocului. Indiferent că este un toc conic, bloc, small, mediu sau high o tendinţă urmărită este asocierea cu un vârf rotunjit sau ascuţit.

Versatilitatea de care se bucură aceşti pantofi îi aduce în topul căutărilor. Cele interesate pot integra pantofii în ţinute office, casual, smart sau elegante. Portofoliul Capricia este mereu actualizat, astfel încât să asigure un stil în tendinţe indiferent de anotimp.

Pantofii cu toc mic

Pantofii cu toc înalt s-au regăsit mereu în preferinţele femeilor. Este adevărat că pantofii high heal sunt o emblemă a eleganţei, dar inconvenientul inconfortului îi plasează mai jos în clasament. De obicei tocurile înalte se pretează la ocazii speciale sau când nu este implicat mersul pe jos foarte mult timp.

În această ordine de idei, pantofii cu toc mic reprezintă armistiţiul dintre eleganţă şi confort. Mai mult decât atât, aceştia avantajează orice tip de siluetă. Este impresionant cum o pereche de pantofi cu toc mic se potrivesc perfect atât în cazul minionelor, cât şi în cazul femeilor înalte. În plus, tocul mic avantajează orice tip de glezne. Modelele de pe Capricia.ro sunt concepute special pentru a completa orice ţinută din acest sezon. O notă distinctivă reflectă totuşi confortul pe care îl oferă pielea naturală.

Pantofii cu platformă

Pasiunea pentru tocuri are totuşi o soluţie la îndemână şi anume platformele. Toamna este momentul prielnic ca doritoarele să îşi etaleze eleganţa, accesorizând ţinuta cu o pereche calitativă de pantofi cu platformă.

Modelele din piele naturală de pe Capricia.ro pot fi purtaţi atât în zilele cu temperaturi mai scăzute, cât şi în zilele în care soarele mai încălzeşte atmosfera pe ultima sută de metri. Cele interesate de menţinerea sănătăţii picioarelor, în special când vine vorba despre multe ore petrecute la birou, acest tip de încălţăminte este varianta ideală. În plus, aceştia se pot asorta uşor la orice ţinută.

Confortabilii pantofi Sling Backs

Elementul de bază al acestor modele constă în cureluşa din spate care poate fi amplasată deasupra călcâiului sau în dreptul gleznei. În tendinţe sunt modelele cu toc gros mediu. Trebuie de menţionat însă, că această alegere vine la pachet cu o îngrijire specială a călcâielor, pentru a nu strica estetica de ansamblu. Pentru o perioadă de tranziţie, când temperaturile sunt încă prietenoase, pantofii Sling Backs reprezintă un must have.

Cand vine vorba despre alegerea pantofilor, diversitatea pune multe persoane în încurcătură. De obicei, aspectul este cel vizat. Modelul sau nuanţa sunt primele criterii de orientare. Pe lângă acestea, specialiştii în modă menţionează despre acordarea unu plus de atenţie ce vizează sănătatea şi confortul picioarelor.

În această ordine de idei, pielea naturală asigură respirabilitate piciorului. Un alt criteriu ce influenţează confortul, dar şi sănătatea este modelul de tocuri sau talpă. Aceasta trebuie să garanteze stabilitatea şi o bună postură a coloanei vertebrale în timpul mersului. De aceea recomandările înclină spre magazine cu experienţă pe această nişă. Pe https://www.capricia.ro, cele interesate găsesc o multitudine de modele ce coincid atât cu aspectele tendinţelor de actualitate, cât şi cu îndeplinirea principiilor unui material calitativ cum este pielea naturală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.