Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP ediţia a XXII-a, care s-a încheiat joi, la Teatrul de Stat din Constanţa, a fost acordat actriţei Roxana Fânaţă pentru "In Between", text propriu. Distincţia "Ştefan Iordache" se acordă în memoria marelui artist, cel care a fost membru al juriului la mai multe ediţii, un apropiat al acestui eveniment şi al susţinerii tinerilor la început de carieră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Începând cu ediţia 2009, premiul a fost acordat celui mai bun actor la secţiunea individual, însă din anul 2013, organizatorii Galei au decis ca Premiul „Ştefan Iordache” să devină Marele Premiu al Galei. Premiul a fost înmânat de Gigi Căciuleanu, directorul artistic al Galei, transmite UNITER. 

Juriul final a fost format din Adrian Batista, regizor şi producător TV; Ioana Bogăţan - actriţă; Ada Lupu Hausvater - regizor; Ludmila Patlanjoglu - critic de teatru; Liana Tugearu - critic de dans.

Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual a fost acordat actriţei Adela Mihai pentru „Ziţa”, după O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale. Premiul a fost înmânat de Adrian Batista. 

Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual a fost acordat actorului Norbert Boda pentru „Caligula”, de Norbert Boda. Premiul a fost înmânat de Ada Lupu Hausvater.

Premiul „Cornel Todea” - Premiul pentru cea mai bună trupă de actori a fost acordat trupei spectacolului Wor(l)ds in progress, după texte de Matei Vişniec, cu actorii: Andrei Atabay, Iuliana Danciu, Andreea Jurj, Lia Marin, Sînziana Pintean şi Octavian Voina. Premiul este susţinut, începând cu ediţia a 16-a, de familia Todea.

Premiul a fost înmânat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu şi de Erwin Şimşensohn, directorul Teatrului de Stat din Constanţa.

Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului, a fost acordat actorului Alin Potop pentru „Propun să nu ajungem nişte trişti”, după Însemnările unui nebun de Nikolai Gogol. Premiul a fost înmânat de Ludmila Patlanjoglu.

Premiul Publicului a revenit: cea mai bună actriţă: Theodora Sandu, cel mai bun actor: Raul Lăzărescu, cea mai bună trupă de actori: In-cerc-uit, după texte de Matei Vişniec, cu Alina Dumitrache, Andrei Ianuş, Alexandra Oişte, Cristina Simion, Ioana Beatrice Tănasă şi Mihai Vasilescu. 

Premii găzduite în cadrul Galei Tânărului Actor HOP: 

Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF” a fost acordat actriţei Theodora Sandu pentru „Ophelia”, după Hamlet de William Shakespeare. Premiul a fost înmânat de actorul Lari Giorgescu.

Începând cu ediţia a 17-a, regizorul şi producătorul de film Tudor Giurgiu acordă unuia dintre concurenţii Galei HOP şansa de a face parte din programul „10 pentru FILM la TIFF”. 

Premiul pentru prestanţă, rostire scenică şi expresie corporală nu s-a acordat unui tânăr concurent.

În semn de preţuire, Dorina Lazăr a dedicat acest premiu marei artiste Miriam Răducanu „fără de care profilul acestei ediţii a Galei nu ar fi fost posibil”.

Gala a fost prezentată de actorul Lari Giorgescu, iar directorul artistic al Galei HOP 2019 a fost coregraful şi dansatorul Gigi Căciuleanu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.