Justiţia beligană a decshis o anchetă pentru omor involuntar în cazul accidentului în urma căruia pilotul francez de 22 de ani Anthoine Hubert şi-a pierdut viaţa, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit procurorului din Verviers, Gilles de Villers Grand Champs, mai mulţi experţi au fost desemnaţi, între care şi unul specializat în automobilism, pentru a stabili dacă a existat o eventuală neglijenţă.

"Pentru moment, niciun element nu sugerează că ar fi fost vorba de neglijenţă, dar depinde de experţi să se stabilească acest lucru. Din momentul în care există o persoană decedată, iar poliţia aflată la faţa locului a întocmit un proces verbal, este necesar, la nivelul parchetului competent, de a proceda la o analiză obiectivă a ceea ce s-a întâmplat", a declarat De Villers Grand Champs, pentru AFP, evocând "o lucrare de expertiză".

Magistratul care asigura permanenţa la parchet, sâmbătă, a cerut de asemenea audierea eventualilor martori ai accidentului, dar şi a comisarilor de cursă, fără a preciza dacă aceste audieri au început.

Ecuadorianul Juan Manuel Correa, implicat în accidentul în care a decedat Hubert, nu a putut fi audiat de procurori, pilotul aflându-se la terapie intensivă după ce a suferit fracturi la ambele picioare.

Cotidianul Marca a prezentat o înregistare video cu explicaţii ale accidentului din Formula 2, care a avut loc sâmbătă, la Spa-Francorchamps, în urma căruia pilotul de 22 de ani al echipei Arden, Anthoine Hubert, şi-a pierdut viaţa.

Totul a început pe urcarea Eau-Rouge-Raidillon, unde piloţii de Formula 2 depăşesc viteza de 250 de kilometri pe oră. Fiul lui Jean Alesi, Giuliano, de la Trident, a început să scape de sub control monopostul său, din cauza unei pene de cauciuc.

Maşina lui Alesi a avut tendinţa să vireze dreapta, francezul a tras de volan şi monopostul s-a mişcat în partea opusă, lovind zidul de protecţie din stânga.

Elveţianul Ralph Boschung, tot de la Trident, aflat în spatele lui Alesi, a frânat şi şi-a mutat monopostul spre dreapta, pentru a evita maşina din faţă.

La rândul lui, Hubert a făcut aceeaşi manevră în spatele lui Boschung şi, după ce acesta din urmă a pierdut viteză, nu a putut să evite contactul cu maşina Trident.

"Arden-ul" francezului a pierdut aripa faţă şi ajuns în zidul de protecţie de pe marginea dreaptă a circuitului, de unde a ricoşat înapoi pe pistă.

Britanicul Jordan King de la MP Motorsport şi indonezianul Sean Gelael de la Prema au apucat să treacă şi au scăpat nevătămaţi după ce bucăţi de fibră de carbon desprinse de pe maşina lui Hubert au lovit "halo-urile" monoposturilor lor.

Din nefericire, ecuadorianul Juan Manuel Correa de la Sauber Junior a intrat în plin în monopostul avariat al lui Hubert. Coliziunea dintre maşina Sauber şi monopostul Arden avea să ducă la decesul lui Hubert. La rândul lui, Correa s-a ales cu ambele picioare fracturate. Ecuadorianul a fost operat şi este în stare stabilă, la spitalul din Liege, unde a fost transferat cu elicopterul.

Toată această înşiruire de evenimente a durat 11 secunde.

Născut la Lyon, Hubert a câştigat anul trecut campionatul GP3, cu echipa ART, performanţă care i-a adus promovarea în F2, la echipa Arden. Sezonul acesta, el a câştigat două curse în Formula 2 şi ocupa locul 8 în clasamentul general. Anthoine Hubert făcea parte din programul Renault de dezvoltare a tinerilor piloţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.