Ziua Limbii Române va fi marcată anul acesta la Academia Română printr-o dezbatere, „Zestrea noastră - Limba Română”, care va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul va avea loc în Clubul Academicienilor şi va fi moderat de academicienii Bogdan C. Simionescu şi Răzvan Theodorescu, vicepreşedinţi ai Academiei Române.

Vor lua cuvântul Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, senatorul Ion Hadârcă, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Valeriu Matei şi Vasile Tărâţeanu, membri de onoare ai Academiei Române, ambii scriitori de limbă română de la Chişinău, respectiv Cernăuţi.

„Ziua Limbii Române“ se sărbătoreşte în România pe 31 august ca urmare a unei iniţiative legislative din 2011, votată de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. „Ziua Limbii Române“ a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeaşi dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră“ pentru a transmite mesajul că limba română este limba vorbită nu numai între graniţele ţării, ci şi dincolo de fruntarii.

Prima misiune a Academiei Române, cel mai înalt for cultural şi ştiinţific al României, este de a norma şi cultiva limba naţională, prin elaborarea de dicţionare, gramatici, antologii de texte, studii şi cercetări, precum şi prin sesiuni ştiinţifice şi manifestări culturale destinate promovării limbii române ca principal factor identitar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.