Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că astăzi a început perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale din acest an şi precizează că, pentru prima dată la un scrutin prezidenţial, campania electorală va fi finanţată de la bugetul de stat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează, într-un comunicat remis News.ro, că astăzi, 28 august 2019, începe perioada electorală pentru alegerea Preşedintelui României, aceasta urmând a se încheia după publicarea rezultatului scrutinului în Monitorul Oficial al României, Partea I.

La alegerile prezidenţiale din acest an, programate în data de 10 noiembrie 2019 (primul tur) şi 24 noiembrie (turul al doilea), se vor aplica, în premieră, o serie de modificări legislative menite să faciliteze exercitarea dreptului de vot de către cetăţenii români din străinătate şi să confere procesului electoral mai multă transparenţă şi acurateţe.  

Astfel, pentru cetăţenii români din străinătate, legislaţia electorală care reglementează alegerile prezidenţiale din acest an a introdus următoarele facilităţi:

- Posibilitatea de a vota prin corespondenţă, evitând astfel aglomeraţia şi cozile de la secţiile de votare, dar şi costul deplasărilor. Alegătorii care optează pentru acest tip de vot trebuie să se înregistreze online pe portalul www.votstrainatate.ro

- Posibilitatea de a vota la o secţie de votare mai aproape de casă, înregistrându-se online cu această opţiune pe portalul www.votstrainatate.ro. Dacă s-au înregistrat cu această opţiune cel puţin 100 de cetăţeni din aceeaşi localitate sau grup de localităţi, pentru aceştia va fi înfiinţată o secţie de votare.

- Posibilitatea de a vota la secţiile de votare din străinătate pe durata a 3 zile pentru fiecare tur de scrutin. Votarea se desfăşoară şi pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe la ora locală 12,00 şi se încheie la ora locală 21,00, iar în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 7,00 şi se încheie la ora locală 21,00. În fiecare dintre cele trei zile, legea prevede posibilitatea prelungirii votării până la ora 23,59 pentru alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

O altă noutate introdusă la alegerile prezidenţiale din acest an o constituie utilizarea, în toate secţiile de votare din ţară şi din străinătate, a Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), care constituie o garanţie a corectitudinii şi transparenţei procesului electoral, precizează AEP.

„În ceea ce priveşte campania electorală, menţionăm că, pentru prima dată la un scrutin prezidenţial, aceasta va fi finanţată de la bugetul de stat, controlul şi rambursarea cheltuielilor fiind efectuate de Autoritatea Electorală Permanentă în baza Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.