Franţa şi Statele Unite au ajuns luni la un acord pentru a pune capăt blocajului legat de taxa franceză pentru marile companii din sectorul internetului, cu toate că preşedintele american Donald Trump a refuzat să spună dacă ameninţarea sa cu impunerea unei taxe pe importurile de vineri va fi eliminată, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compromisul convenit între ministrul francez de Finanţe Bruno Le Maire, secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, şi consilierul economie al Casei Albe Larry Kudlow  prevede ca Franţa să ramburseze companiilor diferenţa dintre taxa franceză şi mecianismul aflat în pregătire de către OCDE.

Taxa franceză de 3% se aplică veniturilor din servicii digitale câştigate de ccompaniile cu venituri de peste 25 de milioane de euro obţinute în franţa şi de 750 de milioane de euro la nivel mondial

Autorităţile americane se plâng că această taxă ţinteşte în mod incorect companii americane precum Facebook, Google şi Amazon. Aceste companii pot în prezent să înregistreze profitul în ţări cu fiscalitate redusă, cum sunt Irlanda şi Luxemburg, indiferent unde obţin veniturile.

Disputa riscă să deschidă un nou front în conflictul comercial dintre Washington şi Uniunea Europeană, iar detensionarea situaţiei a fost o victorie a preşedintelui Macron la summitul G7 care a avut puţine rezultate pozitive.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.