Fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu afirmă că, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD nu a votat nici pro, nici contra. "Nu am ridicat mâna deloc. Pur şi simplu încă oscilez între omul politic şi cel care ar vrea ca unii să îşi amintească, pe pielea lor, ce înseamnă guvernările de dreapta în România", susţine Vasilescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Comitetul Executiv PSD a decis azi rămânerea la guvernare, chiar dacă ALDE ne-a lăsat fără majoritate parlamentară. Judecând simplist, mi-aş dori retragerea în opoziţie: e comod, faci zilnic exerciţii de dicţie şi filosofie, nu dai socoteală nimănui că doar nu eşti la putere şi e suficient să îi critici pe alţii, ca să nu mai vorbesc că nu dai nici cu subsemnatul, căci ştim cu toţii că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită şi, în plus, nu mai eşti ţintă vie", afirmă Vasilescu, într-o postare pe Facebook.

Ea susţine că guvernarea PSD a dat "maxim din cât se putea".

"După ce am pierdut alegerile europarlamentare, le-am spus unor lideri de sindicat (deja îngrijoraţi că vin tăierile şi recunoscând, în sfârşit, că guvernarea PSD, cu bune şi cu rele, le-a adus multe beneficii), că abia aştept, când intrăm în opoziţie, să îmi iau punga de popcorn, să mă uit la tv şi să râd de ei când o să-i văd cum dau din colţ în colţ că pierd tot ce am dat noi. Fiindcă noi am dat maxim din cât se putea", susţine Olguţa Vasilescu.

Ea adaugă că, judecand politic, i-ar părea rău să vadă "cum şi-ar bate unii joc de toată munca noastră din ultimii ani".

"Pentru că nu e nevoie să faci vreun efort de imaginaţie ca să înţelegi că băieţii ăştia care vor să dea jos guvernul vor aplica strict reţeta din 2010: dezbină toate categoriile sociale, fă-le să se urască între ele şi apoi arde-le la buzunar, fiindcă, dezbinate fiind, nu o să se susţină reciproc. (...)  Într-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, ei vor veni la guvernare. Şi vor şterge cu buretele tot ce am făcut noi. Bun sau prost", mai spune Vasilescu.

Ea susţine că ce a făcut PSD a ţintit toate categoriile sociale, "că toate au avut beneficii, că dacă am fi avut în plus un leu l-am fi folosit şi pe acela pentru creşterea veniturilor românilor, dar şi că e dreptul românilor să aleagă cum vor să fie mai departe... Pentru că fiecare cum îşi aşterne aşa doarme".

"P.S. Azi nu am votat nici pro, nici contra în CEX. Nu am ridicat mâna deloc. Pur şi simplu încă oscilez între omul politic şi cel care ar vrea ca unii să îşi amintească, pe pielea lor, ce înseamnă guvernările de dreapta în România", mai afirmă Vasilescu.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni seara, că membrii Comitetului Executiv au aprobat în unanimitate continuarea guvernării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.