Americano-britanicul Paul Whelan, arestat în decembrie la Moscova şi acuzat de spionaj, a declarat vineri că a fost rănit de gardieni din închisoarea în care este încarcerat în aşteptarea procesului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am fost rănit în închisoare, însă închisoarea nu vrea să vă spună”, a declarat presei Whelan, într-o audiere la Tribunalul Lefortovo din Moscova, care urmează să se pronunţe cu privire la o eventuală prelungire a detenţiei sale provizorii.

Adus la tribunal încătuşat şi escortat de doi gardieni care purtau cagulă, el a tunat ”puteţi vedea tratamentul”.

Palid, el a declarat că resimte ”o durere puternică din cauza rănii provocate de gardienii închisorii” şi a acuzat administraţia penitenciară că-i ”refuză un tratament medical”.

Paul Whelan nu a precizat ce tip de rană a suferit.

Fostul puşcaş marin a fost arestat la 29 decembrie 2018, într-un context încărcat de cazuri de acest tip între Rusia şi Occident.

Serviciile ruse de securitate (FSB) afirmă că l-au reţinut ”în timp ce comitea un act de spionaj”, ceea ce acsta dezminte. El riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.

În februarie, avocatul său afirma că clientul său, care deţine de asemenea naţionalităţile irlandeză şi canadiană, a fost atras într-o capcană de către o cunoştinţă, care i-ar fi dat un dispozitiv de stocare de date de tip USB care conţinea ceea ce Paul Whelan credea că erau fotografii făcute într-un sejur precedent în Rusia, împreună cu această cunoştinţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.