Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, joi, că a fost publicat în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) anunţul de participare pentru procedura de atribuire a contractului având ca obiect proiectarea şi execuţia tronsonului 4 a Drumului Expres Craiova – Piteşti, contract estimat la 909,67 milioane lei (192,5 milioane euro), fără TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tronsonul 4 cu o lungime de aproximativ 31 km, va fi construit între limita administrativă dintre judeţele Olt şi Argeş şi intersecţia cu autostrada 1 Bucureşti - Piteşti.

Secţiunea va tranzita teritoriile localităţilor Lunca Corbului, Albota, Costeşti, Bradu, Suseni şi Oarja.

Durata contractului este de 96 luni şi cuprinde 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie.

Perioada de garanţie a lucrărilor poate creşte până la 120 luni,în funcţie de oferta operatorului economic ce va fi desemnat caştigător.

Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 24 octombrie.

La începutul lunii iulie, preşedintele Ford România, britanicul Ian Pearson, s-a arătat dezamăgit de stadiul lucrărilor la drumul expres Craiova-Piteşti, în condiţiile în care autorităţile au promis că centura oraşului Balş va fi gata până la finalul anului.

Ulterior, CNAIR a anunşat că s-a urgentat proiectul drumului expres Craiova - Piteşti, fiind scurtată perioada de proiectare, dar şi cea de execuţie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.