Şeful poliţiei nord-irlandeze a anunţat joi că nu dispune de efective suficiente în vederea restabilirii unor eventuale controale la frontiera cu Republica Irlanda, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem mai puţin de 7.000 de agenţi. Nu avem, aşadar, nici măcar în urma recentei suplimentări bugetare, suficienţi oameni pentru a face faţă anumitor provocări legate de Brexit”, a declarat Simon Byrne la BBC.

Un Brexit fără acord (”no deal”) ar putea să aibă consecinţe negative asupra securităţii în provincia nord-irlandeză, a avertizat şeful poliţiei nord-irlandeze..

Bruxellesul, Dublinul şi Londra sunt de acord că este necesar să evite reimpunerea unor controale de-a lungul celor 500 de kilometri de frontieră dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, care urmează să devină, după divorţul între Regatul Unit şi UE, singura frontieră terestră între cele două.

Posibilitatea de a circula liber, înr-o parte şi cealaltă a insulei, este una dintre bazele succesului Acordurilor din Vinerea Mare, încheiate în aprilie 1998, care au pus capăt ”tulburărilor” nord-irlandeze.

Însă mijloacele evitării reimpunerii controalelor la această frontieră sunt principalul subiect de contencios între cele două părţi - şi anume ”plasa de siguranţă” (”backstop” în engleză), despre care Boris Johnson spune că nu vrea să audă.

”Folosirea unor mijloace tehnologice sau anumitor forme de punct de control fizic nu este realistă”, a denunţat şeful poliţiei nord-iralndeze.

”Există peste 300 de puncte de trecere (a frontierei) pe care va trebui să le supraveghem zilnic, pentru ca acest lucru să funcţioneze”, a subliniat Simon Byrne.

”În momentul” în care poliţiştii nord-irlandezi se vor instala în poziţii, ”noi vom deveni o ţintă a (atacurilor) disidenţilor republicani”, a avertizat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.