Donald Trump ameninţă să elibereze jihadiştii europeni deţinuţi în Siria în ţările lor de origine, dacă ţările europene nu-i repatriază, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dacă aceste ţări europene nu îşi repatriază ele însele jihadiştii deţinuţi în Siria, Statele Unite îi vor elibera în ţările acestora de origine, a ameninţat miercuri locatarul Casei Albe.

Trump a evocat, într-o discuţie cu jurnalişti pe peluza Casei Albe despre resurgenţa grupării Statul Islamic (SI), problema combatanţilor străini SI luaţi prizonieri de către Forţele Democratice Siriene (FDS), o coaliţie arabo-kurdă pe care Statele Unite s-au sprijinit în dislocarea SI din regiunea pe care gruparea jihadistă o controla de o parte şi de alta a frontierei dintre Siria şi Irak.

”Noi deţinem mii de combatanţi SI în acest moment”, a spus el.

”Iar Europa trebuie să-i ia înapoi”, a subliniat miliardarul republican.

”Dacă Europa nu-i ia înapoi, nu voi avea altă alegere decât să-i eliberez în ţările de unde vin, adică în Franţa, Germania şi alte locuri”, a ameninţat el.

”Noi i-am prins, avem mii acum, (iar) ca de obicei aliaţii noştrii nu-i vor”, a deplâns el.

”Statele Unite nu-i vor ţine la Guantanamo timp de 50 de ani şi nu vor plăti asta”, a subliniat locatarul Casei Albe.

”Califatul” geografic al Statului Islamic a fost şters de pe hartă, a reiterat şeful statului american, îndemnând ţările care se confruntă cu SI să facă mai mult pentru a evita o resurgenţă a grupării jihadiste.

”La un moment dat, Rusia, Afganistanul, Iranul, Irakul, Turcia vor trebui să se bată şi ele”, a declarat el, ”pentru că vrem noi, oare să rămânem acolo încă 19 ani? Nu cred. Nu”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.