Directorul sportiv al FCSB, Narcis Răducan, a declarat, joi, că patronul Gigi Becali s-a înţeles cu un antrenor român, al cărui nume va fi anunţat după meciul cu Vitoria Guimaraes.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"(n.r. - Becali) A luat într-adevăr o decizie, dar a stabilit ca până la ora jocului să rămână o informaţie ştiută doar de noi, pentru liniştea echipei, pentru că avem o întâlnire importantă astăzi. Sunt discuţii avansate cu un antrenor, nu cred că a semnat, din ce ştiu eu. E român, normal. Eu îmi doresc mulţi, dar decizia este a dânsului. Au fost luate în calcul mai multe aspecte, sper să fi fost inspiraţi, îl vom sprijini, e foarte important să scoate echipa de unde este în clasament, e extrem de stresantă această serie negativă. Decizia este a domnului Becali (privind numele antrenorului), el va face anunţul, în seara aceasta sau mâine este acelaşi lucru. Nu a avut nicio implicare (n.r. - la meciul cu Guimaraes) pentru că nu a semnat. Sunt foarte avansate discuţiile, dar...", a declarat Narcis Răducan, la Digi Sport.

El a precizat că FCSB negociază pentru transferul fundaşului Alexandru Paşcanu de la Leicester, dar şi de Adrian Rus de la Mol Vidi. În acelaşi, timp, FCSB se va despărţi de 5-6 jucători.

"Nu pot confirrma mutarea pentru că acest lucru nu s-a întâmplat. Fără îndoială ne interesează. Nu pot confirma pentru că ţine de intimitatea clubului. Nu este doar un nivel declarativ, dar nivelul discuţiilor nu pot să-l divulg. Să vdem dacă se rezolvă acest transfer sau aceste transferuri, pentru că nu e simplu, există concurenţă pe piaţă. Va trebuie să ne şi despărţim de nişte jucători, pentru că lotul este stufos, am depăşit 30, 31 de jucători, e clar că 5-6 jucători vor trebui să plece prin diferite forme, împrumut sau definitiv. Nu am definitivat această listă. După returul cu Guimaraes ne vom gândi de cine ne despărţim. Vizăm şi alţi jucători şi faptul dacă putem sau nu să-i luăm va influenţa şi lista", a adăugat directorul sportiv.

FCSB, antrenată de Vergil Andronache, întâlneşte, joi, de la ora 21.30, la Giurgiu, echipa Vitoria Guimaraes, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.