Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a anunţat, joi, că ultimii turişti români blocaţi în Grecia vor părăsi astăzi insula, până la ora 17.00, fiind transportate de pe insulă către continent 200 de persoane şi 44 de maşini. ”Din fericire, nu au fost situaţii speciale, turiştii continuându-şi în siguranţă drumul spre casă”, a spus Mănescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aşa cum aţi văzut, Ministerul Afacerilor Externe s-a implicat încă din primul moment, împreună cu domnul ambasador al României la Atena, domnul Lucian Fătu. Am fost în contact permanent cu autorităţile elene, personal am discutat si cu omologul meu grec, domnul Nikos Dendias. Toate autorităţile elene ne-au asigurat că vor face toate eforturile şi că vor reuşi să gestioneze această situaţie într-un mod cât mai convenabil pentru triştii străini. Sigur că pentru noi, turiştii români au fost cei mai importanţi şi acesta a fost şi motivul pentru care Consulatul General de la Salonic, prin doamna Sabina Şomăcescu, consulul nostru general, s-a implicat atât de mult, a fost singurul consul străin care a fost prezent în portul Alexandropolis pentru a-i primi şi pentru a le asugura asistenţă consulară tuturor turiştilor români la întoarcere, la tranfesrul pe continent”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Ramona Mănescu.

Ministrul a precizat că în cursul zilei de joi se mai aşteaptă o cursă de pasageri şi una de maşini de pe insulă.

”Ne aşteptăm ca odată cu aceste curse toţi turiştii români care mai sunt pe insulă să ajungă în  siguranţă şi să îşi poată continua drumul spre casă”, a spus Mănescu.

Aceasta a explicat că, până joi la ora 17.00, aproximativ 200 de cetăţeni români au fost transportaţi de pe insulă, dar şi 45 de maşini.

”Din  fericire nu au fost situaţii speciale, deci oamenii şi-au continuat în siguranţă drumul spre casă. (...) Ne-am arătat surprinderea şi dezamăgirea faţă de faptul că, cel puţin la prima cursă, nu a fost niciun pasager român la bord. Au fost probabil nişte  neînţelegeri de limbă sau au fost probabil depăşiţi de situaţie cei care au gestionat această criză pe insulă. M-aş fi aşteptat şi sper ca de acum încolo, dacă se mai întâmplă, autorităţile elene să tragă concluzii pentru că Grecia este plină de turişti şi nu ne-am dori ca turiştii români să rămână cu un gust amar şi nu ne-am dori ca cetăţenii români să nu mai călătorească în Grecia, deci ne-am dori ca  autorităţile elene să tragă o concluzie şi atunci când vor mai fi  situaţii de genul acesta să încerce să le gestioneze cu mai multă eficienţă şi mai multă deschidere pentru străini”, a mai declarat ministrul de Externe.

Ramona Mănescu a precizat că autorităţile consulare române vor rămăne în zonă ”până când ultimul turist va fi debarcat şi va porni spre casă”.

Sute de români sunt printre cei 1.500 de turişti blocaţi pe insula Samothrakis, din nordul Greciei, după ce feriboturile care asigurau transportul pe continent s-au stricat. Pe insulă au izbucnit şi incendii de vegetaţie, care iau amploare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.