Aproape 400 de pompieri şi avioane bombardiere cu apă din Uniunea Europeană (UE) erau desfăşuraţi joi în Grecia, pentru a pune capăt unui incendiu care devasta, a treia zi consecutiv, o rezervaţie naturală pe Insula Evia, în timp ce autorităţile deplâng ”o enormă catastrofă ecologică”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Suntem mai optimişti astăzi (joi), pentru că rafalele de vânt s-au mai potolit”, a declarat la telviziunea publică ERT Yiorgos Kostopoulos, un reprezentant al Protecţiei Civile a insulei, situate la aproximativ 100 de kilometri nord-est de Atena.

Pompierii au reuşit să restrângă focul la o râpă, în apropiere de satul Platana, susţinuţi de aproximativ 100 de vehicule, nouă elicoptere şi 12 avioane - dintre care două din Italia şi unul Spania.

”Facem tot posibilul pentru a crea noi apărări împotriva focului în apropiere de sat”, a continuat Kostopoulos. În spatele său, un excavator săpa un tanşeu.

Este posibil să mai fie necesare două zile pentru ca incendiul să fie considerat stins, a declarat la postul de radio Thema un purtător de cuvânt al pompierilor.

Cel puţin 2.300 de hectare au fost devorate de flăcări, potrivit estimărilor Copernicus, un program UE de observaţie prin satelit.

Incendiul, care nu s-a soldat cu victime - în afara unui pompier spitalizat marţi cu arsuri - a atins pădurea Agrilitsa, provocând pagube inestimabile în această rezervaţie naturală de 550 de hectare.

”PĂDURE DEVASTATĂ”

”Pădurea a fost devastată”, a declarat la televiziunea pe Internet TV Open un reprezentant al comunităţii locale Dimitris Yiannoutsos. Însă atât timp cât incendiul rămâne activ, autorităţile sunt ”incapabile să estimeze deplin amploarea pagubelor”, a adăugat el.

”Este o enormă catastrofă ecologică într-o pădure de pini unică”, rămasă ”intactă” până acum, a deplâns miercuri guvernatorul regional în exerciţiu Costas Bakoyannis.

Incendiul a izbucnit marţi, imediat după ora locală 3.00 (şi ora României), pe a doua insulă ca mărime în ţară după Creta, antrenând evacuarea a patru sate, inclusiv Platana. Militarii luptau împotriva focului pe teren, într-o zonă cu vegetaţie densă, un relief accidentat şi un acces dificil.

Comisarul european însărcinat cu Acţiunea Umanitară, cipriotul Christos Stylianides, a catalogat miercuri, la Atena, drept ”exemplară” mobilizarea forţelor grece şi a evocat o ”solidaritate europeană tangibilă”.

La cererea Atenei, UE şi-a mobilizat mijloacele mecansimului rescUE - operaţional de la începutul anului în vederea incendiilor de pădure.

Grecia a fost atinsă în ultimele zile de o serie de incendii, toate sub efectul combinat al temperuturii caniculare, unor rafale violente de vânt şi secetei.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis şi-a scurtat vacanţa în Creta pentru a reveni marţi la Atena. ”Incendiile de pădure vor face, din păcate, parte din cotidianul nostru, pentru că modificările climatice ating şi sudul Europei”, a declarat el miercuri la Psachna, ameninţată cu o zi înainte de flăcări.

El a adus un omagiu pompierilor care înfruntă zilnic în medie 50 de incendii. ”Sunt conştient că pompierii noştri au dat totul, mai ales în ultimele cinci zile. Ei nu dorm şi adesea nu mănâncă”, a declarat el marţi seara.

Incendii au fost controlate marţi pe Insula Thassos (nord), dar şi în regiunile Boeotia (centru-vest) şi Peloponez (sud).

Alt sinistru, care ameninţa periferia Atenei, a fost stins luni, în timp ce Insula turistică Elafonisos a fost, timp ce două zile, pradă flăcărilor.

Sâmbătă, două incendii au fost controlate în zona Marathon, la nord de Atena, nu departe de staţiunea balneară Mati, unde 102 persoane au murit, în urmă cu un an, în cel mai sângeros incendiu înregistrat în Grecia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.