Grupul financiar românesc Banca Transilvania (BT), care cuprinde cea mai mare bancă din România din punct de vedere al valorii activelor, a anunţat, miercuri, că a înregistrat un avans de 9% al profitului net în primul semestru, faţă de perioada similară a anului trecut, până la 942,36 milioane lei (199 milioane euro), în condiţiile unei creşteri semnificative a veniturilor nete din dobânzi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Veniturile nete din dobânzi au înregistrat un avans de 18,6% în primul semestru, până la 1,513 miliarde lei. Valoarea activelor a crescut cu 4,7% în perioada amintită, până la 81,57 miliarde lei. În perioada ianuarie – iunie au fost acordate peste 100.000 de împrumuturi companiilor şi persoanelor fizice.

”Creditele acordate companiilor în perioada menţionată sunt de peste 4,7 miliarde lei. Activele Grupului BT au ajuns la 81,6 miliarde lei la finalul semestrului, creditele au crescut până la 39,3 miliarde lei, iar depozitele clienţilor au ajuns la 67,4 miliarde lei, din care 47,2 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 20,2 miliarde lei, ale persoanelor juridice”, se arată în comunicat.

Subsidiarele şi participaţiile de capital au contribuit cu peste 94 milioane lei la profitabilitatea grupului BT. Eficienţa operaţională este de 45,87%.

“A fost o perioadă dinamică, cu volume în creştere, ceea ce ne-a permis să obţinem venituri bune în condiţiile unor comisioane reduse. Ritmul creşterii depozitelor, creditelor şi operaţiunilor arată încrederea clienţilor persoane fizice şi IMM în BT. Rezultatele primului semestru pregătesc terenul pentru planurile mari pe care le avem în perioada următoare”, a spus Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

BT are 64,07% capital românesc, peste 30.000 de acţionari direcţi persoane fizice şi peste 7 milioane de acţionari indirecţi prin intermediul fondurilor de pensii.

În România, principalii competitori ai BT sunt BCR şi BRD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.