Kremlinul a anunţat marţi că va câştiga cursa de dezvoltare a unor arme nucleare de generaţie nouă, în pofida accidentului unei rachete misterioase produs în nordul Rusiei, care a provocat creşterea temporară a nivelului radiaţiilor, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rosatom, agenţia nucleară de stat a Rusiei, a anunţat că accidentul din 8 august a avut loc în timpul testării unei rachete pe o platformă marină din Marea Albă. În accident au murit cel puţin cinci persoane, iar alte trei au fost rănite.

Agenţia s-a angajat că va continua să dezvolte arme noi, afirmând că cei care au murit în timpul testului sunt eroi.

Preşedintele american Donal Trump a scris pe Twitter că Statele Unite ”află multe” din această explozie, despre care a sugerat că s-a întâmplat în timpul testării unei rachete nucleare de croazieră lăudată de preşedintele Vladimir Putin anul trecut.

Rusia, care a anunţat că racheta va avea ”o rază de acţiune nelimitată” şi că va putea depăşi orice apărare, a numit racheta 9M730 Burevestnik (Storm Petrel), în timp ce NATO a numit-o SSC-X-9 Skyfall.

Un oficial al administraţiei Trump a spus că Washingtonul nu este pregătit să afirme în acest moment dacă a fost o explozie nucleară, dar crede că a implicat elemente radioactive.

Oficialul a spus că explozia ar putea fi un recul semnificativ pentru programul rusesc, cu toate că nu este clarr că a fost provocată de o defecţiune la lansare.

Trump a scris pe Twitter că Statele Unite au ”o tehnologie similară dar mai avansată” şi a spus că ruşii sunt îngrijoraţi de calitatea aerului în jurul facilităţii şi mai departe de aceasta, o situaţie pe care a descris-o ca nefiind bună.

Kremlinul a reacţionat marţi afirmând că Rusia, nu Statele Unite se află în frunte când este vorba despre arme nucleare noi.

“Preşedintele nostru a afirmat în mod repetat că tehnologia rusească în acest sector depăşeşte semnificativ nivelul la care au ajuns alte ţări şi este unică”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Putin s-a folosit de discursul asupra stării naţiunii din 2018 pentru a prezenta ceea ce a numit arme nucleare invincibile, inclusiv o rachetă nucleară de croazieră, o dronă nucleară subacvatică şi o armă cu laser.

Tensiunile dintre Moscova şi Washington legate de controlul armelor au fost exacerbate de denunţarea în această lună a unui tratat nuclear major.

Semn al gravităţii situaţiei în zona accidentului, autorităţile au recomandat locuitorilor din satul Nionoksa, aflat în apropiere, să părăsească zona o perioadă scurtă de timp, până când aceasta va fi curăţată.

Serviciul de meteorologie al Rusiei a anunţat marţi că nivelul radiaţiilor în oraşul Severodvinsk, aflat în apropiere, a crescut de 16 ori, joia trecută, în timp ce medicii care au tratat victimele accidentului au fost trimişi la Moscova pentru a fi examinaţi medical, potrivit agenţiei de presă TASS.

Medicii au semnat acorduri de confidenţialitate în legătură cu natura accidentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.